În volumul „Volodimir Zelenski. În mintea unui erou”, Régis Genté și Stéphane Siohan, corespondenți în Ucraina de peste zece ani, pun sub lupă parcursul unui personaj atipic pe scena politică mondială. Libertatea prezintă în avanpremieră un fragment din prima biografie a președintelui ucrainean tradusă în limba română. Cartea va fi publicată în luna august, la Editura Curtea Veche.
Volumul „Volodimir Zelenski. În mintea unui erou”, disponibil pentru precomandă, parcurge toate momentele importante din viața președintelui ucrainean: de la nașterea sa într-o familie de evrei vorbitori de rusă din sud-estul Ucrainei, până la momentul în care Rusia a atacat Ucraina. Ieșind în afara cadrului biografic, jurnaliștii Régis Genté și Stéphane Siohan încearcă să explice motivele din spatele războiului izbucnit în februarie 2022. Cei doi autori arată cum liderul ucrainean este departe de a fi prototipul eroului de război, ci mai degrabă întrupează spiritul rezilient și viteaz al majorității ucrainenilor. Régis Genté, jurnalist specializat în Uniunea Sovietică, este corespondent specializat pentru RFI, France 24 și Le Figaro. Locuiește de peste 20 de ani în Georgia. Stéphane Siohan este din 2013 corespondent la Kiev pentru Liberation, Le Temps și RFI. A urmărit și scris despre ascensiunea lui Volodimir Zelenski și este unul dintre cei mai activi jurnaliști care relatează actualul război.
Față în față cu oligarhii Libertatea vă prezintă un fragment din cartea „Volodimir Zelenski. În mintea unui erou”:
„14 noiembrie 2018. Petro Poroșenko încă e șeful statului, dar numai pentru câteva luni. Seara târziu, străbătând înălțimile din Lipki, cartierul puterii politice ucrainene, prin intrarea laterală a Administrației Prezidențiale pătrunde un Mercedes negru. Este o apariție discretă, pe sub arcada unei clădiri decrepite, într-un peisaj cu stâlpi de electricitate prost vopsiți, cu țevi galbene de gaz și cu trotuare atât de prăpădite, încât denivelările și gropile sunt aproape fermecătoare. Tot pe aici vor intra vizitatorii în palat și în timpul războiului, în 2022.
Într‑o primă curte interioară, distingem silueta unui bărbat ieșind dintr-un vehicul de lux, cu un vraf de documente sub braț, însoțit de o gardă de corp. Apoi se repede într-un alt vehicul, un SUV Lexus, dintr‑acelea din care vedem adesea la ucrainenii bogați și care acum intră într‑o a doua curte, fără să treacă prin niciun control. Bine ați venit la Bankova, sediul președinției ucrainene, situat la numărul 11, pe strada Bankova, a cărui intrare principală se găsește pe cealaltă parte, într-o simpatică stradă pietonală închisă complet vizitatorilor. Ea se va deschide a doua zi după alegerea lui Volodimir Zelenski.
Palatul Bankova, Élysée‑ul ucrainean, este un edificiu în stil clasic sovietic, masiv și împodobit cu o impresionantă colonadă albă, construită între 1936 și 1939 pentru a găzdui sediul districtului militar Kiev. La înființarea URSS‑ului, bolșevicii au instituit sediul capitalei Republicii Socialiste Ucraina la Harkov, dar în 1934 acesta a fost transferat la Kiev, ale cărui frumoase cartiere au fost împânzite atunci cu clădiri gigantice din prima perioadă stalinistă, care constituie și azi decorul puterii.
Două ore și jumătate mai târziu, SUV-ul părăsește zona. Mai târziu, jurnaliștii vor stabili că plăcuța de înmatriculare aparține în realitate unei Skoda Fabia, mașina populară prin excelență.
SUV-ul se strecoară pe stradă și parchează în apropierea palatului. Peste tot, un roi de indivizi în costume negre și cu mină sumbră tot vin și pleacă, ținându-și degetul la ureche. O jumătate de oră mai târziu, Mercedesul negru pleacă la rândul său din Bankova, cu perdelele geamurilor din spate ascunzându‑i pasagerii. Asemenea trăsurii unui mare aristocrat ieșind din Luvru în secolul al XVIII‑lea, după o întrevedere cu un consilier de-ai regelui, Mercedesul ajunge în dreptul SUV-ului, apoi se îndepărtează, antrenând o procesiune de alte sedanuri, obligatoriu negre. Scena este filmată de echipa de jurnaliști ai programului de televiziune Shemi (Scheme), o emisiune de investigații a serviciului ucrainean al postului american Radio Free Europe (RFE/RL), al cărui jurnalist‑vedetă nu e altul decât Mihailo Tkaci, un blonduț cu maletă, având alura unui călugăr‑soldat, care, de-a lungul anchetelor, a devenit oaia neagră pentru toți oligarhii și politicienii corupți. Mihailo Tkaci s‑a specializat în filajul nocturn din mașină, care îi va pricinui ceva probleme și va duce la ciocniri cu un anume Volodimir Zelenski, arata jurnalistii de la libertatea.ro
Așteptând, Tkaci și copoii de la Shemi l-au identificat pe vizitatorul precaut din acea seară: Vadim Stolar, un fost membru al Partidului Regiunilor, formațiunea pro‑rusă a fostului președinte Viktor Ianukovici. A priori, Vadim Stolar ar trebui să aparțină taberei adverse a lui Petro Poroșenko, dar iată‑l aici: baron al sectorului de construcții, sector în care, pentru a te dezvolta, e necesar să știi să te învârți în lumea politică. La patru ani de la Revoluția Maidanului, președintele provenit din mișcarea populară pentru reformarea țării primește, așadar, pe timp de noapte, un deputat care a votat pentru legile dictatoriale din ianuarie 2014, preludiul represiunilor care au ucis 100 de manifestanți câteva săptămâni mai târziu.
ată‑ne azvârliți în jocurile și ambiguitățile infinite ale oligarhiei țării. Președintele Poroșenko este el însuși un oligarh, chiar dacă a fost ales în mai 2014, călărind valurile agendei revoluționarilor Maidanului: «lustrația» administrației de personalitățile care s-au compromis în regimul autoritar și ultra‑corupt al lui Viktor Ianukovici, lupta fără milă împotriva pro‑rușilor și «dezoligarhizarea» țării. Patru ani mai târziu, Poroșenko nu se jenează deloc să discute cu o personalitate atât de alunecoasă precum Vadim Stolar. Bineînțeles că Poroșenko neagă veridicitatea acestei întâlniri din 14 noiembrie 2018, dar după patru ani, cuvântul oligarhului și‑a pierdut valoarea: mulți ucraineni (și democrați occidentali) nu îl mai cred. Poroșenko refuză pur și simplu să dezvăluie ce a urmărit Stolar în acea seară. Redacția Shemi se zbate luni în șir pentru o simplă solicitare: obținerea registrului de vizitatori de la cabinetul șefului de stat, care ar trebui să fie public. Așa și este, dar nu pentru vizitatorii de seară…
«De 30 de ani, ziua de lucru a președintelui Ucrainei este împărțită în două», ne explică un fost consilier al președinților Viktor Iușcenko (2005-2010) și Petro Poroșenko (2014–2019). «Au loc întâlniri în timpul zilei, înregistrate corespunzător în registrul oficial al vizitatorilor: e vorba despre deputați, reprezentanți ai diverselor și variatelor organizații, antreprenori. Ei trec prin intrarea principală de la Bankova, în văzul tuturor. Apoi, sunt vizitatorii de seară: oligarhii care vin să vorbească vrute și nevrute și să negocieze». Această sursă, obișnuită cu tainele puterii ucrainene, consideră că «nu trebuie să privim chestiunea doar cu ochelarii moralității». După el, «e vorba în primul rând despre o chestiune de forțe politice, pe care șeful de stat trebuie să le armonizeze. Când Rinat Ahmetov, Viktor Pinciuk sau acoliții lor acostează în biroul președintelui, o fac pentru a‑i spune, după cum am auzit cu urechile mele: Dacă nu îmi faci cutare sau cutare cadou fiscal, dacă nu amendezi cutare sau cutare lege sau dacă nu semnezi cutare decret, o să declanșez o campanie de presă împotriva ta, o să te calomniez în organele media pe care le dețin și o să concediez câteva mii de angajați din fabricile mele. Iar președintele va trebui să‑și asume consecințele».
Iată cum funcționează democrația ucraineană reală, competitivă, vie, dar cangrenată de corupție și de compromisurile din umbră. Este chiar modul de operare pe care îl descrie serialul „În slujba poporului”, deși nimeni nu bănuiește că finanțatorul său ar putea fi parte din așa ceva.
În această arhitectură a puterii, există un om care deține un rol esențial: șeful Administrației Prezidențiale, al cărui post a fost redenumit, la începutul epocii Zelenski, «șeful Cabinetului Președintelui». Șeful Administrației Prezidențiale, mâna dreaptă a președintelui, un cvasi‑vicepreședinte (mai ales sub Zelenski), este în general un om puternic înrădăcinat în lumea oligarhică, el însuși un posibil oligarh.
Leonid Kucima (1994–2005) numește în această funcție‑cheie reprezentanți ai clanului său din Dnipropetrovsk. Viktor Ianukovici (2010–2014) îl plasează pe Andri Kliuiev, un multimilionar originar din Donețk, apropiat al lui Rinat Ahmetov, regele Donbasului, a cărui avere, cea mai mare din Ucraina, ajunge la 15 miliarde de dolari în 2015, apoi scade ca urmare a evenimentelor politice și militare care au zguduit teritoriul. Rinat Ahmetov, 55 de ani, al cărui cortegiu de limuzine Shemi l‑a reperat de mai multe ori grăbindu‑se prin intrarea laterală de la Bankova, este arhetipului oligarhului ucrainean. Să nu ne lăsăm păcăliți de look-ul său modern – părul blond pieptănat într-o parte și jachetele în carouri, care îi dau un oarecare aer british. Și‑a făcut cadou chiar și unul dintre cele mai scumpe apartamente din lume, în Hyde Park, la Londra. Acest fiu de miner din Donbas, de origine tătară și musulmană sunnită, intrat în afaceri jucând cărți și cochetând cu interlopii locali, a devenit omul cel mai puternic din Donbas după moartea, survenită în 1995, a lui Ahat Braghin, nașul orașului, ucis de o bombă pusă sub scaunul lui pe stadionul clubului de fotbal Șahtior Donețk, și mai ales după asasinarea la Donețk, în 1996, a oligarhului Evghen Scerban, pe atunci deținător al celei mai mari averi din țară, cu cei 500 de milioane de dolari ai săi.
Scerban a fost ucis de o rachetă care i‑a lovit avionul pe aeroportul din Donețk. Imperiul lui în dezvoltare s‑a împărțit între tinerii și lacomii săi rivali. Rinat Ahmetov, care refuză să revină asupra circumstanțelor acestui deces, a dobândit atunci dreptul de proprietate asupra Șahtior Donețk, care strălucește constant în Liga Campionilor, a deschis o bancă devenită coloana vertebrală a imperiului său industrial, pe care a redenumit‑o System Capital Management (SCM): un holding care a investit în industria minieră și metalurgică, în energie, telecomunicații, transporturi, sectorul bancar, agricultură, imobiliare, fără a uita de presă… și de partidele politice.
Prin urmare, funcția de șef de cabinet al președintelui e mai importantă decât cea de prim‑ministru. În anumite etape ale Ucrainei independente, e ocupată de oameni însărcinați să vegheze la interesele Rusiei. Asta se întâmplă între 2002 și 2005, sub președinția lui Leonid Kucima, preocupat să păstreze bunele relații cu Moscova: numește un oarecare Viktor Medvedchuk, care devine apropiat al lui Vladimir Putin și eminența lui cenușie în Ucraina.
Din considerente similare, din 2010 până în 2013, președintele Viktor Ianukovici îl instalează în fruntea Administrației Prezidențiale pe așa‑numitul Serghei Liovocikin, un partener de afaceri al oligarhului Dmitri Firtaș. Acesta din urmă este un fost pompier devenit om‑cheie în comerțul cu gaz dintre Rusia și Ucraina, în parte datorită legăturilor sale cu lumea infracțională rusă. Așadar, reducerile pe care Gazprom le acordă lui Firtaș pentru gazul cumpărat în Rusia îl fac să câștige mai mult de 3 miliarde de dolari, potrivit calculelor agenției de presă Reuters, bani pe care i‑a pus în slujba intereselor lui Vladimir Putin, prin finanțarea faimosului Partid al Regiunilor al lui Viktor Ianukovici.
Liovocikin și Firtaș controlează de asemenea o televiziune, Inter, care e unul dintre cele mai importante posturi ucrainene, cu o direcție editorială pro‑rusă. Telespectatorii vizionează acolo o mulțime de filme rusești despre cel de-Al Doilea Război Mondial… Prin intermediul acestui canal media își face Volodimir Zelenski marele debut pe micul ecran ucrainean. Pentru o perioadă, devine chiar responsabilul de programe. Apoi, în 2012, trage lozul cel mare când, împreună cu asociații săi, semnează cu 1+1 postul lui Igor Kolomoiski.
Actorul și viitorul președinte, care conduce o companie de producție ambițioasă, Kvartal 95, și își diversifică activitatea prin producția de seriale, desene animate, organizare de evenimente, nu le este complet necunoscut acestor oligarhi, chiar dacă îl consideră un clovn, de aceeași teapă cu vedetele pop angajate pentru o seară de concert pe iaht sau la vilă.
Înainte de a fi în slujba poporului, Volodimir Zelenski a fost în slujba oligarhilor, care l-au răsplătit cum se cuvine, dându‑i să semneze contracte cu mai multe zerouri, mulțumită cărora a putut să acceadă la celebritate, dar să se și îmbogățească. Zelenski nu e oligarh, dar acceptă să susțină spectacole în casele lor, ca atunci când va face pe prostul pentru o seară în fața președintelui Viktor Ianukovici și a gazdei sale, prim-ministrul rus Dmitri Medvedev…
sursa:libertatea.ro
