GENERAL

Legislația din România, modificată, pentru a putea fi înmatriculați elevi din Ucraina

Legislația din România a fost modificată, astfel încât în școlile și liceele din țara noastră să poată fi înmatriculați și elevi care provin din Ucraina.

1.300 de elevi din din țara vecină și-au exprimat dorința, în ultima lună, să urmeze cursurile unor școli din România, ca audienți.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a arătat astăzi, la Iași, că, dintr-un total de 80 de mii de refugiați ucraineni, aproximativ 44 la sută sunt minori.

Acesta a mai spus că în Ucraina au fost efectuate o serie de modificări legislative, astlfe încât copiii să poată participa la ore în sistem online.

Sorin Cîmpeanu: Din cei 80.000 de refugiați care au rămas pe teritoriul României, 43-44% sunt sub 18 ani. Deci, este vorba de un număr de 34.000. Din acești copii de vârstă şcolară sau grădiniţă, puţin peste 1.300 au solicitat să intre pe curriculum românesc, în şcolile româneşti, deocamdată cu statut de audient. Restul, cea mai mare parte, preferă să înveţe după curriculum ucrainean. Decizia Guvernului ucrainean de recunoaştere a studiilor fără să treacă prin examene naţionale a consolidat această dorinţă de a rămâne la curriculum ucrainean. Este suficient să frecventezi online curriculum ucrainean, cu sprijinul şcolilor româneşti. Este foarte important, din perspectivă logistică.

În privința studenților ucraineni, ministrul a spus că fiecare universitate va desfășura o evaluare a competențelor respectivilor studenți și se va hotărî în ce an de studiu vor putea fi înscriși.

De asemenea, acești studenți vor putea urma cursurile în limba franceză, engleză sau germană de la universitățile românești.

Sorin Cîmpeanu: Sunt două categorii – cei care provin din universităţile ucrainene şi sunt de naţionalitate ucraineană. Aceştia beneficiază de finanţare de la statul român, precum studenţii români. Sunt ceilalți studenţi, care învăţau pe cont propriu valutar în Ucraina şi care pot fi primiţi, la decizia universităţii – am flexibilizat legislația în sensul următor: am permis înmatricularea în orice moment. În mod normal, înmatricularea se face la începutul anului universitar. În urma organizării unui examen de evaluare a competenţelor, universitatea poate să decidă dacă îl înmatriculează şi în ce an. Diferența între elevi și studenți este foarte mare. Marea majoritate a elevilor nu poate comunica în altă limbă decât cea ucraineană. Studenţii pot fi înmatriculaţi şi la programe existente în universitățile românești limba franceză, engleză sau ale limbi de circulație.