Mănăstirea Suceviţa reprezintă un monument istoric de seamă al ţării noastre, datând de la sfârşitul secolului al XVI-lea. Situată în satul Suceviţa, aflat la sud-vest de Rădăuţi, mănăstirea face onoare oraşului Suceava, important centru economic al României, şi totodată o răscruce de drumuri.
Într-o călătorie de vizitare a mănăstirilor din vremea lui Ştefan cel Mare şi a urmaşilor săi, ajuns la Mănăstirea Suceviţa, drumeţul se va afla în faţa unui întreg univers spiritual. Pornind de la arhitectura complexului, ce seamănă mai mult a cetate fortificată sau curte domească, cuprinzând central biserica, mănăstirea se prezintă ca un nucleu al credinţei ortodoxe, ce păstrează şi astăzi farmecul şi atmosfera monahală străveche. In incinta fortificată se găsesc casele domneşti şi chiliile, dar şi un muzeu ce păstrează autentice valori ale artei religioase de secol XV – XVI: sculptură în lemn şi piatră, broderii, argintărie şi manuscrise care au fost dăruite mănăstirii de ctitorii şi de urmaşii acestora.
Întregul complex pe care îl reprezintă mănăstirea Suceviţa impresionează prin îmbinarea armonioasă dintre arhitectură (religioasă, de apărare şi civilă), pictură, sculptură (în piatră şi lemn) şi exemple ale artei decorative religioase. Astfel, mănăstirea face dovada continuităţii trdiţiei autohtone a veacurilor XV şi XVI, reprezentând un simbol al dăinuirii în timp.
Istoria mănăstirii Suceviţa, cunoscută prin tradiţie şi confirmată de cercetările arheologice, este puternic legată de numele familiei Movileştilor. Avându-şi începutul într-un modest schit de lemn, atribuit călugărului Pahomie, aşezarea monahală ce astăzi poartă numele de Suceviţa, ia fiinţă printr-o biserică din zid ridicată la sfârşitul secolului al XVI-lea de Gheorghe Movilă. Cel mai mare dintre fraţii Movilă, acesta îmbracă haina călugărească la mănăstirea Probota, ajungând mitropolit al Moldovei.
La început o mănăstire de proporţii modeste, al cărei stareţ a fost chiar fondatorul ei, Gheorghe Movilă, Suceviţa a fost zidită cu cheltuiala întregii familii, devenind ulterior o adevărată emblemă a boierilor Movileşti.
Cu aspectul de cetate medievală dat de zidurile fortificate ce desenează perimetrul complexului, Suceviţa îşi întâmpină astăzi vizitatorii cu ecoul unei istorii multiseculare. Unicitatea monumentului este dată şi de pictura exterioară a cărei strălucire a rezistat, timp de aproape patru veacuri, vremilor şi intemperiilor şi tocmai deaceea, alături de celelalte monumente din nordul Moldovei, reprezintă valoroase repere în istoria artei universale.
Știați că?
Stiaţi că dacă arhitectura Suceviţei nu este clasică, cu toată îmbinarea de elemente specific multor monumente mai vechi, cu un început de influenţă muntenească şi cu câteva inovatii, ea se încadrează totuşi armoinos şi firesc,în stilul şi viziunea specific arhitecturii religioase moldoveneşti, fiind astfel ultima verigă în lanţul neîntrerupt al realizărilor artistice ale Moldovei secolului al XVI-lea ?
Stiaţi că admirabil păstrată, tradiţională şi inovatoare, totodată, atât din punct de vedere al tematicii iconografice cât şi ca exprimare stilistică, pictura Suceviţei, operă a doi români, zugravii Ion şi fratele său Sofronie, luată în ansamblu, pare o carte de poveşti ?
Ştiaţi că se povesteşte, că o femeie de prin partea locului s-a oferit să ajute la ridicarea mănăstirii, cărând cu al ei car tras de bivoli piatra necesară construcţiei, şi că a făcut această corvoadă timp de 30 de ani, fără întrerupere; nu se precizează motivul pentru care femeia îşi impusese o sarcină atât de aspră, ci doar dorinţa de a fi înmormîntată în biserică. Această cinstire nu i-a fost acordată, însă, pentru ca amintirea ei şi evlavia jertfei să nu se şteargă, I s-a pus pe turnul clopotniţei chipul cioplit în piatră. Ciudata figură cu trăsături aspre, sumare, ce poate fi vazută şi în zilele noastre deasupra unuia dintre masivele contraforturi ?
Stiaţi că Paul Henry considera Mănăstirea Suceviţa “testamentul artei moldoveneşti din secolul al XVI-lea “ ?
Stiaţi că pictura exterioară a Mănăstirii Suceviţa este cea mai bine păstrată din grupul bisericilor moldoveneşti cu pictura exterioară ?
Stiaţi că muzeul mănăstirii adăposteşte obiecte valoroase, broderii şi manuscrise din sec. XV-XVI ?
Stiaţi că Suceviţa, ultimul mare monument al veacului al XVI-lea, reprezintă din plin spiritual epocii în care a fost înălţată ?
Stiaţi că în O samă de cuvinte cronicarul Neculce povesteşte că “Ieremia Vodă au pus multă avere la mănăstirea Suceviţă într+un beci sub curţile domneşti. Iară dupa moartea lui vinit-au doamna cu ginerii ei din Ţara Leşască şi au luat ace avere toată, de s-au dus cu dânsa de au făcut oaste în Ţara Leşască şi au vinit în Moldova. Care stau tainele şi până astădzi deşarte, unde au fost ace avere” ? (Ion Neculce – Letopiseţul ţării Moldovei)
Stiaţi că zidurile puternice, cu turnuri de apărare, au fost ridicate nu numai împotriva duşmanilor din afară, a cetelor prădalnice, dar poate şi împotriva unui eventual atac din partea celor despre care însuşi voievodul spunea dintr-o scrisoare din 1601 către regale Poloniei că „…au început a striga în gura mare, înfruntând ordinele noastre şi declarând că nici într-un chip nu mai pot răbda şi suferi o nevoie atât de mare…” ?
Stiaţi că pictura exterioară a bisericii din partea răsăriteană, in cele trei abside desfăşoară un singur dar uriaş ansamblu pictural, numit “Cinul”. Ansamblul este împărţit în şapte registre orizontale care ilustreză ierarhiile cereşti şi cele pământeşti: serafimii, îngerii, profeţii, apostolii, episcopii, martirii, pustinicii şi călugării ?
Stiaţi că de la extremitatea absidei, pe faţada sudică a bisericii se desfăşoară un alt mare ansamblu pictural care se numeşte „Arborele lui Ieseu” şi reprezintă simbolic genealogia fizică şi spirituală a lui Hristos – strămoşii şi toti cei care i-au proorocit venirea pe pământ ?
Stiaţi că pe faţada nordică, pe o mare suprafaţă se desfăşoară cel mai valoros ansamblu pictural exterior al Suceviţei, cunoscut sub numele de “Scara lui Ion Climax”, după numele celui care a povestit legenda scării cerurilor. Aceasta scenă reprezintă o veche credinţă populară, cum că sufletul după moarte trebuie să treacă prin mai multe vămi (vămile văzduhului), pentru a ajunge la judecătorul suprem. Această scară mai este numită “Scara cerurilor” sau “Scara virtuţilor”?
Stiaţi că în muzeul mănăstirii se păstreză o capsulă de argint aurit cu părul Elisavetei, soţia lui Ieremia Movilă. În anul 1617 Elisaveta împreună cu al său fiu, Alexăndrel a fost prinsă de turci şi dusă în robie la Constantinopol, iar în semn de nemărginită durere, şi-a tăiat părul şi l-a trimis la Suceviţa ?
sursa:manastireasucevita.ro
