Ministerul Afacerilor Interne, în parteneriat cu Inspectoratul de Poliție Județean Suceava și Unitatea Militară 0807 Iași, implementează proiectul cu titlul „Creșterea eficienței energetice – Lucrări de reabilitare termică și modernizare la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava și sediul secundar din Suceava al U.M. 0807 Iași”, cod nr. C5-B2.1.b-11/01.04.2022, investiție ce beneficiază de finanțare alocată prin Apelul de proiecte gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, finanțat din fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României și din fonduri naționale.
Contractul de finanțare a fost semnat între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Ministerul Afacerilor Interne, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta 5 – Valul renovării, Axa 2 – Schema de Granturi pentru eficientă energetică și reziliență în clădiri publice, Operațiunea B.2 – Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice, apelul de proiecte PNRR/2022/C5/2/B.2.1/1.
Obiectivul general al proiectului îl constituie reducerea cu peste 30% a consumului de energie și a emisiilor de dioxid de carbon, precum și reducerea cheltuielilor cu utilitățile. La nivelul localității/regiunii, investiția va avea ca impact crearea cadrului necesar asigurării serviciilor publice oferite cetățenilor în cele mai bune condiții.
Implementarea proiectului se va realiza cu respectarea principiului ”Do No Significant Harm” (DNSH), astfel cum este prevăzut de art.17 din Regulamentul (UE) 2020/852 privind instituirea unui cadru care să faciliteze investițiile durabile, astfel făcându-se trecerea la un fond construit rezilient și verde.
Valoarea totală a Proiectului este de 31.668.461,40 lei, din care 16.657.142,81 lei reprezintă valoarea eligibilă, respectiv 13.997.599,00 lei valoarea eligibilă din PNRR și 2.659.543,81 lei valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile din PNRR.
Perioada de implementare a proiectului este de 33 luni, data de început a proiectului fiind 20.12.2022, iar data de finalizare 20.09.2025.
Date de contact
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava
Bld. 1 Mai nr. 9, Municipiul Suceava, județul Suceava
Fax: 0230.522.753, e-mail:cabinet@sv.politiaromana.ro