ÎLăcrămioara Perijoc (32 de ani) a crescut la sat, in comuna Zamostea,  și a fost nevoită să muncească din greu încă de mică. Apoi a plecat de acasă pentru a face performanță. A ales un sport dur, de contract, iar astăzi este numărul 1 în boxul feminin românesc.

Campioană europeană și vicecampioană mondială, plus o participare la Jocurile Olimpice de la Paris. Lăcrămioara Perijoc spune că „boxul a venit ca să pot să-mi îndeplinesc acele vise din copilărie. A fost sportul în care eu am putut să văd că pot să devin acel om pe care eu îl visam când eram mică”. A fost descoperită la Suceava de antrenorul Doru Iftime, a avut o ascensiune rapidă. În 2022, a cucerit medalia mondială de argint, prima medalie a boxului feminin românesc la Mondiale! Lăcrămioara Perijoc a fost desemnată de Federația Română de Box cea mai bună pugilistă în același an.

In box, lumea vede ringul, loviturile, fața umflată sau brațul ridicat la final, după runde în care totul se întâmplă repede și brutal. Viața unui boxer nu se decide doar acolo, iar Lăcrămioara Perijoc, una dintre cele mai mari pugiliste din istoria României, a explicat într-un interviu pentru Locker Room cât de complicat e să ajungi la performanță în acest sport. Și asta în condițiile în care niciodată nu a considerat că face sacrificii, iubind prea mult boxul.

Lăcrămioara Perijoc este un etalon pentru boxul din ţara noastră în ultimul sfert de veac. A fost vicecampioană mondială la Istanbul, în 2022, campioană europeană în 2019 și medaliată cu argint european în 2024. A ajuns la Jocurile Olimpice de la Paris cu visul cel mai mare al carierei: o medalie olimpică. A plecat de acolo după o înfrângere în optimi, în urma unui meci “cu cântec”, cum se spune în sport atunci când decizia lasă în urmă mai multe întrebări decât liniște. Dar cariera ei nu ține de acea hotărâre a arbitrilor sau de palmaresul impresionant.

Sportiva de 32 de ani și-a scris povestea în diminețile în care nu a avut bani, dar a mers mai departe. Ea şi-a găsit forţa din accidentările care au ținut-o la pat și au obligat-o să se “întâlnească” cu ea însăși sau din zilele în care mintea a început să îi fie cel mai de temut adversar, deși corpul a fost antrenat să ducă orice. În paralel, a trebuit să facă față prejudecăților celorlalți, într-un sport despre care mulți au crezut, prea mult timp, că aparține exclusiv bărbaților.

Fata care credea că boxul e pentru băieți

Lăcră nu a intrat în box pentru că visase, de mică, la ring. În generală și liceu, îi plăcea fotbalul. Acolo a văzut-o profesorul de educație fizică. Acesta a remarcat energia, plăcerea de a se mișca, ambiția și agresivitatea. A chemat-o la box. Pentru ea, invitația a fost tentantă, dar nu suficient de puternică încât să treacă imediat peste un gând pe care îl aveau, probabil, destui la acea vreme: boxul e pentru băieți.

A promis că merge la sală. S-a răzgândit. Apoi, profesorul a găsit fraza care avea să schimbe ceva în ea: “Lăcră, nu ai cuvânt!“. Nu a fost un discurs motivațional sau o predică. Doar o propoziție scurtă, directă, care a lovit într-un loc sensibil: demnitatea unui adolescent care nu voia să fie omul care spune ceva și nu face.

Lăcrămioara s-a dus acasă, și-a pus hainele în geantă și a plecat la antrenament. Uneori, o carieră începe așa. La Perijoc nu a fost vorba de vreun plan sau promisiune de medalie: o frază scurtă, a unui profesor, a împins-o să nu își încalce promisiunea.

Copilul care a fost aproape de moarte

Înainte de box și de medalii, Lăcrămioara a avut de dus o altă luptă. La 3 ani, a trecut printr-un accident teribil. În urma lui, i-a fost scoasă splina, iar medicii au fost sinceri cu familia ei.

“Șansele de supraviețuire erau 10%. Am ajuns la Suceava și pierdusem foarte mult sânge. Mi-a spus mama că doctorii i-au zis să se roage, pentru că doar Dumnezeu mai poate face o minune“, dezvăluie Perijoc în interviul dat Locker Room.

E genul de episod care poate fi spus dramatic, dar în cazul ei pare mai important altceva: felul în care acel moment a rămas în structura omului care avea să devină. Părinții au încercat apoi să o protejeze. Firesc. Când aproape ai pierdut un copil, tentația de a o ţine departe de pericol devine reflex.

Dar Lăcrămioara a crescut și, în ciuda scutirilor de la sport, firea sa energică au dus-o ca un magnet spre mișcare. Într-un final, s-a îndrăgostit iremediabil de box, un sport care nu promite siguranță. Dimpotrivă, îți spune că vei fi lovit și că trebuie să înveți ce faci după.

Poate că acel accident a format-o mai mult decât ar fi anticipat oricine. E foarte posibil ca, fără să conștientizeze, Lăcră a avut întipărit, undeva adânc, sentimentul că viața însăși fusese deja câștigată o dată cu lupta dusă împotriva procentelor.

Lăcrămioara Perijoc sau când trebuie să demonstrezi de două ori

Lăcrămioara n-a avut de învins doar adversare, ea s-a confruntat mereu cu idei preconcepute. Iar în box prejudecățile nu stau mereu în fraze directe. Uneori, privirile, întrebările puse pe un ton greșit relevă opinia majoritară că o fată trebuie să fie altfel. Perijoc a simțit întotdeauna că trebuie să demonstreze de două ori: o dată ca sportivă și încă o dată ca femeie.

Asta schimbă felul în care te poți dezvolta în carieră, în special mental. Pentru un bărbat, ringul poate fi văzut ca o confirmare a unei durități așteptate. Pentru o femeie, același ring devine un loc în care trebuie să-și apere dreptul de a fi acolo. Lăcrămioara nu și-a construit imaginea din revoltă, dar această povară a existat. Tocmai de aceea performanțele ei spun mai mult decât medaliile în sine și evocă povestea unei femei care a rămas într-un sport unde, la început, nici ea nu era sigură că are voie să intre.

Cele 6 săptămâni în care lupta “s-a mutat” în cap. Reconstrucția mentală pentru un argint mondial

Unul dintre cele mai grele momente ale carierei ei a venit după a doua operație la genunchi. În total, au fost trei. Dar acea a doua intervenție a lovit-o altfel, mai puternic decât orice upercut al celei mai dure adversare.

“După operație, am stat 6 săptămâni la pat. Eu sunt activă și, dacă mă ții într-un loc, mă distrugi. În acea perioadă, s-au schimbat multe lucruri în interiorul meu. Lupta mentală a fost mare, iar psihicul meu era prost construit“, dezvăluie Lăcră.

Pentru un sportiv obișnuit să se definească prin mișcare, patul poate deveni un fel de ring mai dur decât cel real. Fără adversar în față, gong sau colț din care să primești indicații, totul te macină. Durerea și sentimentul de neputință determină mintea să înceapă să pună întrebări, apare autosabotajul inconștient.

Pentru Lăcrămioara, perioada aceea a însemnat o ruptură. A trebuit să accepte că nu e suficient să ai corp de luptătoare dacă mintea nu are aceeași arhitectură. În ring, poți ascunde de multe ori slăbiciunile. Când stai șase săptămâni la pat, nu mai ai unde să ascunzi gândurile care îţi încolțesc şi te aruncă în braţele nesiguranţei. În acea perioadă a avut loc alt tip de reconstrucție.

“Am început foarte mult să citesc, să meditez“, dezvăluie Perijoc. Nu sună ca o scenă clasică din box și tocmai de aceea e importantă. Pentru că arată un sportiv care nu se repară doar la genunchi. Ea și-a reconstruit mintea, felul în care se raportează la frică, presiune, răbdare sau durere.

Rezultatul? Odată revenită în ring, după perioada de recuperare, au urmat doar șase luni de pregătire şi a devenit vicecampioană mondială (Istanbul, 2022). “Nu se aștepta nimeni să fac performanța asta“, mărturisește pugilista de 32 de ani.

Unele reveniri nu sunt anunțate, ele se construiesc în tăcere, în plan mental. Lăcră a înțeles că adversarul cel mai greu nu e oponenta din ring și, odată ce a trecut peste barierele impuse de psihic, gândirea limpede și încrederea au ajutat-o să atingă un nou nivel în carieră.

Sărăcia, alarma și diminețile în care nu negociezi cu tine

În 2013, Lăcrămioara a fost aproape să se lase de box din cauza problemelor financiare. Nu avea bani și nimeni nu îi oferea finanțare. Drumul era greu și, ca în multe sporturi de la noi, performanța trebuie să precede un sprijin serios din partea cuiva.

Ea spune, însă, că nu a simțit boxul ca pe un sacrificiu. “Știam că, pentru a fi cea mai bună, trebuie să fac lucruri pe care alții nu le fac. Am simțit că toate astea fac parte din mine, abia așteptam să vină dimineața să merg la antrenament“, explică sportiva.

Munca a devenit, așadar, parte din identitatea Lăcrămioarei. Antrenamentul a fost încă de la început locul în care ea s-a simțit în elementul ei.

Lipsurile au fost mari, însă Perijoc nu le-a transformat în scuze sau pretexte. “Am înțeles că lucrurile astea (n.r. susținerea financiară) vin după ce faci performanță. Copiii din ziua de azi se luptă cu probleme de genul “sună alarma de 5 ori și trebuie amânată”. Asta e o problemă? Doamne, mă trezeam înaintea alarmei“, explică pugilista.

E o replică tăioasă, care relevă diferențele dintre generații, “foamea” de succes și raportul pe care un boxer îl are cu disconfortul. Dacă pentru unii obstacolul pare să înceapă chiar dinaintea primului pas, la Perijoc lucrurile au fost clare și asumate de la început: trebuie să lupte pentru fiecare treaptă pe care vrea să o urce. Pentru ea, alarma nu era dușman, era o piedică în calea dorinței.

Cum a devenit Perijoc vicecampioană mondială, chiar dacă “corpul nu mi-a mai răspuns” înainte de competiție

La Mondialul de la Istanbul, în 2022, înainte să devină vicecampioană mondială, Lăcrămioara a avut un moment în care corpul părea că refuză să mai “stea” în aceeași poveste. Abia recuperată după operație, Perijoc a avut de dus o bătălie cumplită în afara ringului, chiar înainte de competiție.

“Mă durea genunchiul foarte tare, mă durea un umăr, spatele. Plecasem la antrenament și nu știam ce e cu mine“, își amintește Lăcră.

Cu o zi înainte de debutul turneului, totul părea să se clatine. Nu vorbim despre o mică jenă sau despre emoții normale înainte de o competiție mare. În mintea ei apăruse sentimentul acela pe care sportivii îl cunosc și îl urăsc: ai muncit luni de zile pentru un moment, iar corpul îți transmite, chiar înainte, că nu te poate susține.

Lectura de pe patul de spital s-a dovedit decisivă. Lăcră a încercat să își limpezească mintea, să nu gândească în termeni de “nu pot, doare prea tare“. A meditat, a îndepărat îndoiala și gândurile negative. A doua zi dimineață s-a trezit alt om.

Nu pentru că problemele fizice dispăruseră miraculos. Pur și simplu Perijoc a reușit să-și seteze mintea într-un mod în care durerea nu mai ocupa locul central. În sportul mare, asta nu înseamnă să ignori realitatea. Înseamnă să reuşeşti să îţi impui, pentru o perioadă, că realitatea nu are voie să conducă. Odată ce şi-a setat astfel psihicul, a boxat. Şi a mers până în finală, a devenit vicecampioană mondială. În general, medaliile sunt câștigate când ești în cea mai bună formă, dar ele pot fi obținute şi când găsești resorturi în tine exact în ziua în care corpul pare că nu te mai poate susține.

Perijoc și Jocurile Olimpice: când presiunea e prea mare

Jocurile Olimpice sunt pentru majoritatea sportivilor visul cel mare. Pentru Lăcrămioara Perijoc, medalia olimpică era piesa care putea să așeze altfel tot parcursul său în sport. A mers la Paris cu un palmares de invidiat, experiență și multe argumente, în special legate de forța mentală dobândită cu doi ani înainte. Dar JO nu seamănă cu nimic altceva, iar pugilista recunoaște fără rezerve că presiunea a doborât-o.

“Când mai erau una-două zile, am simțit că totul să năruie. Presiunea poate să îți ia tot, mie mintea a început să îmi joace feste“, explică Lăcră.

E poate cel mai curajos lucru pe care îl poate spune un sportiv după un eșec atât de dureros. Ea nu se ascunde în spatele arbitrajului, deși meciul din optimi a fost considerat controversat de destui specialiști. Perijoc nu și-a construit o poveste despre nedreptate, a preferat să admită că, înainte de orice, ceva s-a rupt în interiorul ei.

În sporturile de contact, sportivul vrea să pară de cele mai multe ori imposibil de clintit. Lăcrămioara alege o variantă mai grea: asumarea. A pierdut în optimi, la Jocurile Olimpice, într-un meci a cărui decizie a fost discutabilă. Ea a preferat să nu rămână captivă acestor amănunte. A înțeles că o astfel de abordare nu ar ajuta-o. Maturitatea unui sportiv nu se vede doar în felul în care câștigă, mai degrabă se reflectă în refuzul de a transforma înfrângerea în scuze şi pretexte. Asta ar însemna o închisoare pentru minte şi ar fi dificil să ieşi dintr-o asemenea capcană.

Ultima carte: Los Angeles 2028

La începutul acestui an, Lăcrămioara a vrut să se lase. Nu pentru că nu mai putea fizic, pur și simplu au fost momente în care nu se mai regăsea. A simțit nevoia de pauză și credea că va fi una definitivă. Chiar și în acea perioadă, ea a continuat să meargă zilnic la sală. Ringul a “chemat-o”, iar Perijoc a înțeles că “nu vrea să plece din mine acea dorință. Am zis că rămân și îmi joc ultima carte la JO 2028“.

Los Angeles devine mai mult decât un obiectiv sportiv, aşadar, e “ultima carte”. O sportivă care a trecut prin sărăcie, operații, presiune, controverse și un eșec dureros la JO simte că nu poate închide ușa cât timp “flacăra” încă există.

La decizia ei de a continua e foarte posibil să fi contribuit și moștenirea pe care vrea să i-o lase băiețelului ei. “Vreau să zică <mami a fost o luptătoare>“. E o frază simplă, dar poate cea mai importantă din tot portretul. Pentru că mută povestea dinspre palmares și medalii spre felul în care un copil își va înțelege mama, spre moştenire. Pe lângă performanțele fantastice deja atinse, Perijoc e un om care nu s-a lăsat doborât de marile provocări pe care viața i le-a rezervat. Ea a continuat să construiască, în ciuda greutăților. Lupta nu a făcut-o mai dură cu ceilalți, a determinat-o să fie mai sinceră cu sine însăși.

“Aș vrea ca oamenii să își amintească de mine ca de o persoană care a căutat întotdeauna să fie mai bună, să se descopere și să evolueze. Vreau să spună că <tot ce a făcut în viață a făcut fără să facă rău celor din jur>“, concluzionează sportiva de 32 de ani. Lăcrămioara Perijoc nu și-a terminat povestea. Dar, indiferent ce se va întâmpla la Los Angeles, ceva pare deja câștigat: felul în care a transformat fiecare lovitură și barieră într-o formă de a merge mai departe.

articol integral: locker-room.ro