Festivitatea de premiere a concursului de recitare din lirica eminesciană „Trasee eminesciene” a avut loc duminică, la Mănăstirea Putna. Tinerii participanți au fost îndemnați de către Arhim. Dosoftei Dijmărescu, exarh cultural al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, să continue „aceste lucruri frumoase”.
„Lucrurile importante au mereu nevoie de ocrotire, pentru că există mereu un duh al uscăciunii dat de cel rău, care vrea să le stingă, să stingă lumina a cei apuse Dumnezeu în om și în omenire”, a spus părintele Dosoftei.
„Cultivând frumosul veți cunoaște frumusețea lui Dumnezeu, veți cunoaște frumusețea sfinților și a slujirii Sale. Și atunci veți considera că aceasta este lucrul cel mai frumos în viață: Să slujiți frumuseții dumnezeiești pentru a fi alături de El în împărăția cerurilor, în acea frumusețe și bucurie nesfârșită”.
Anterior festivității, a fost oficiată o slujbă de pomenire la 136 de ani de la moartea poetului Mihai Eminescu.
Ajuns la a unsprezecea ediție, concursul reunește elevi de gimnaziu și liceu din Suceava, Cernăuți și Chișinău. Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina”.
În cadrul festivității de premiere au luat cuvântul Nicolae Robu, vicepreședinte al Consiliului Județean, Cătălin Axinte, directorul Centrului Cultural Bucovina, și reprezentanții organizatorilor din Suceava, Cernăuți și Chișinău.
Au urmat acordarea premiilor și recitalurile laureaților. În final, elevii au vizitat muzeul mănăstirii.