“Frați și surori dragi, acesta este primul salut al lui Hristos înviat. Aș dori să transmit un salut de pace familiilor voastre, tuturor, oriunde v-ați afla. Pacea să fie cu voi”, acesta a fost mesajul transmis de primul lider american al Bisericii Romano Catolice.
Acesta a adus un omagiu predecesorului său, Papa Francisc, spunând că dorește să transmită propria binecuvântare oamenilor.
„Omenirea are nevoie de Hristos ca de un pod la care Dumnezeu și dragostea Sa să ajungă. Ajutați-ne și ajutați-vă unii pe alții să construim poduri”, a spus Papa Leon al XIV-lea.
Papa Leon al XIV-lea le-a mulțumit apoi cardinalilor care l-au ales în timpul conclavului de două zile. A facut o scurtă pauză în timp ce mulțimea aplaudă și ovaționează.
„Putem merge cu toții împreună spre patria pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru noi”, spune el. „Un salut special Bisericii Romei.”
Provostul a vorbit apoi in spaniolă pentru a-i mulțumi fostei sale dieceze din Peru, „unde un popor loial și-a împărtășit credința și a dăruit mult”.
Revenind la limba italiană, noul pontif a îndemnat mulțimea să se roage „împreună” Fecioarei Maria pentru binecuvântarea ei. Apoi el i-a condus pe oameni într-o scurtă rugăciune, care a fost întâmpinată de noi urale.
După ce și-a încheiat discursul, noul Papă a început să citească un pasaj religios în latină, în care le-a adus un omagiu sfinților și Madonei.
Se vorbea despre faptul că, cardinalii considerau că noul papă ar trebui să fie cineva care să ducă mai departe moștenirea Papei Francisc de a-i ajuta pe cei aflați la margine, dar care să aducă cu el și o gamă largă de persoane din cadrul Bisericii, inclusiv pe cei cu care Papa Francisc era uneori în conflict.
Intrând în conclav, cardinalul Robert Prevost a fost considerat de observatori un candidat care ar putea îndeplini acest rol – cineva care ar putea fi o punte între lumi diferite.
Faptul că, conclavul a ajuns la o decizie în doar patru runde de vot sugerează că, cardinalii au fost de acord cu această evaluare.