Autoritățile din Cernăuți au înlăturat din Piața Centrală panoul cu copia privilegiului lui Alexandru cel Bun, care mărturisește prima atestare documentară a orașului.
Conform unui comunicat de presă al Administrația Regională de Stat Cernăuți, transmis luni 25 aprilie, prin intermediul unei postări pe pagina de Facebook, documentul cu prima atestare a orașului va fi înlocuit cu o imagine ce ilustrează drapelul ucrainean. În centrul drapelului ar urma să fie ilustrat un trident și stelele de pe steagul Uniunii Europene.
Potrivit lui Serghii Osaciuk, șeful Administrației Militare Regionale Cernăuți, care a venit cu inițiativa respectivă, acest nou simbol ar urma să amintească tuturor despre „dorința puternică și mișcarea rapidă a statului nostru către Uniunea Europeană”.
Cu toate acestea, decizia de a înlătura copia documentului emis de domnitorul moldav Alexandru cel Bun a stârnit indignarea internauților români din ținut.
Amintim că orașul Cernăuți a fost atestat documentar la 8 octombrie 1408 într-un privilegiu acordat de Alexandru cel Bun, domnitor al Moldovei (1400–1432), negustorilor din Liov.
Agenția BucPress – www.bucpress.eu