administratieBREAKING NEWS

La Bogdănești se lucrează la asfaltarea unor drumuri

De săptămâna trecută în comuna Bogdănești a fost demarat  proiectul prin care urmează să se asfalteze 5 drumuri din localitate. Proiectul este finanțat de Compania Naționala de Investitii și presupune 4,3 km de drum asfaltat, 5.839 m de rigolă betonată, 2.761 m rigolă de pamânt, 10 podețe transversale, 7 rigole laterale, 1 platformă de pămânat, 125 accese proprietăți și 12 drumuri laterale. Valoarea totală a investiției este de 1.81 milioane de euro (8.895.534 lei).
,, În tot acest timp se va lucra și la sistemul de canalizare, și iată, că într-un timp record, ne apropiem de finalizarea traseului colectorului, urmând apoi execuția stației de captare și a stațiilor de pompare . De la buget local am reușit să facem o extindere a rețelei de canalizare pe strada la Holbănești întrucât acolo va veni turnat strat de asfalt și șanțuri de beton.
În altă ordine de idei, urmează zile de lucru intense pe străzile unde va veni turnat asfalt. Fiind zonă cu drum îngust, suntem nevoiți să oprim total circulația. Avem marea rugăminte sa fiți înțelegători și în același timp prudenți pe porțiunile unde se lucrează. Lucrăm necontenit pentru dezvoltarea comunei!, arata primarul comunei  Sopon Cristian.