Noul şef al Statului Major al Apărării generalul Gheorghiţă Vlad, a fost învestit joi, în cadrul unei ceremonii la care au participat preşedintele Klaus Iohannis, ministrul Apărării Angel Tîlvăr şi preşedintele Senatului Nicolae Ciucă, care a fost și ministru al Apărării.
Ceremonia s-a desfășurat joi începând de la ora 12.00, pe esplanada Monumentului Eroilor Patriei din faţa Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, din Bucureşti.
Numirea lui Vlad a fost făcută la propunerea ministrului Apărării, Angel Tîlvăr, pentru a-l înlocui pe generalul Daniel Petrescu, al cărui mandat la conducerea Armatei expiră.
Prin noua funcție, Vlad Gheorghiță devine automat membru în Consiliul Suprem de Apărare a Țării.
Funcția de șef al SMAp este asigurată pentru un mandat de 4 ani.
El va fi și reprezentantul României în Comitetul Militar al NATO, structură decizională de vârf în domeniul militar al Alianței Nord-Atlantice. Gheorghiță Vlad a fost locţiitor al şefului SMAp din 16 august 2022, potrivit radioeuropalibera.
În perioada februarie 2020-august 2022, generalul-locotenent Gheorghiță Vlad a deținut funcția de locțiitor pentru operații și instrucție al șefului SMAp.
În perioada august 2017 – februarie 2020 a fost comandant al Diviziei 2 Infanterie„Getica” Buzău, iar între 2016-2017 s-a aflat la comanda Centrului Naţional de Instruire Întrunită„Getica” din Cincu.
Între anii 2005-2014 a ocupat diferite funcții cum ar fi: comandant al Batalionului 631 Tancuri, şef al planificării în Serviciul Operativ la Statul Major al Forţelor Terestre, şef al informaţiilor la Componenta Operaţională Terestră şi comandant al Brigăzii 1 Mecanizată „Argedava”.
În anul 2007, a participat ca ofiţer de stat major în cadrul Comandamentului Multinaţional al Forţei în Irak.
A absolvit în 2002 cursurile Facultăţii Interarme a Academiei de Înalte Studii Militare, un curs de Sisteme de Comunicaţii şi Informatică – Ede, Olanda, un curs postuniversitar la Colegiul Naţional de Apărare Bucureşti și un curs de Operaţii de Menţinere a Păcii– Oberammergau, Germania. Are un master în Relaţii Internaţionale şi Studii de Securitate la Universitatea„Lucian Blaga” – Sibiu, precum şi master în Studii Strategice, U.S. Army War College – Carlisle, SUA.
Este decorat cu: Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Cavaler, Emblema de Merit clasa a III-a „În Serviciul Armatei României”, Emblema de Merit clasa a I-a „În Serviciul Păcii”, Emblema de Onoare a Armatei României, Emblema de Onoare a Statului Major al Apărării, Emblema de Onoare a Forţelor Terestre, Emblema de Onoare a Forțelor Aeriene, Emblema de Onoare a Medicinei Militare, Emblema de Onoare a Resurselor Umane, Emblema de Onoare a Logisticii.
S-a născut la data de 7 septembrie 1969, în Bucureşti. Este căsătorit şi are doi copii.