administratie

Klaus Iohannis, de Ziua Românilor de Pretutindeni: Diaspora a căpătat o voce care se face mai bine auzită la București

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni, în care a vorbit despre felul în care diaspora a devenit mai puternică și despre solidaritatea arătată refugiaților ucraineni care fug din calea războiului. Din anul 2015, ultima duminică din luna mai este o zi dedicată românilor care trăiesc în afara granițelor.

„Oriunde ne-am afla, sărbătorim această zi împreună, evaluând ce s-a făcut, dar mai ales ce rămâne de înfăptuit, astfel încât să ne simțim mai bine protejați și să fim mai încrezători într-o Românie care ne apără drepturile și ne servește interesele”, a transmis Kalus Iohannis, cu ocazia zilei Românilor de Pretutindeni, potrivit unui comunicat emis de Administrația Prezidențială, duminică.

„Împreună am schimbat felul în care instituțiile statului îi privesc pe cei aflați departe de țară. Acum, autoritățile înțeleg mai bine cum poate fi transformată plecarea la muncă sau la studii în străinătate dintr-o pierdere pentru România, într-o oportunitate care nu trebuie irosită. Experiența cu care concetățenii noștri se reîntorc în țară și implicarea românilor în comunitățile în care trăiesc sunt astăzi puse în valoare prin politici publice dedicate cum ar fi: măsuri menite să îi ajute pe copiii rămași în țară, să apere drepturile lucrătorilor sezonieri în țările gazdă, să echivaleze cu celeritate diplomele pentru studenți sau să îi reîncadreze pe piața muncii pe cei care doresc să revină în țară”, a mai transmis președintele României. Klaus Iohannis a subliniat că diaspora a devenit mai puternică și a căpătat „o voce care se face mai bine auzită la București”.

„Am promovat constant alcătuirea de comunități profesionale între românii din țară și cei din străinătate, croind astfel o legătură mai strânsă între oamenii de afaceri, cercetătorii științifici, medicii, profesorii și artiștii români de pretutindeni, de “aici” și de “acolo”, care, lucrând împreună, au construit multe proiecte de succes. Prin instituționalizarea multor astfel de inițiative, diaspora a devenit mai puternică și a căpătat o voce care se face mai bine auzită atât la București, cât și în alte capitale ale lumii”, se arată în comunicat. Președintele a vorbit și despre unitate și solidaritate cu ucrainenii care fug din calea războiului.

„Ziua Românilor de Pretutindeni este, totodată, un prilej de a ne reafirma angajamentul față de unitate și solidaritate. Într-o lume în continuă schimbare, valori precum libertate, demnitate și respect rămân pilonii pe care se bazează comunitatea democratică globală. Să nu uităm nicio clipă că am putut depăși provocările dificile ale ultimilor ani prin capacitatea noastră de a rămâne uniți. Cu un război la granițe, am arătat o emoționantă empatie refugiaților ucraineni, cărora am știut să le demonstrăm remarcabila solidaritate a românilor față de vecinii lor atât de încercați”, a mai transmis Klaus Iohannis.

„Tradițiile și cultura noastră reprezintă o sursă de mândrie și de inspirație pentru toți cei care poartă în suflet spiritul românesc. Indiferent de continentul pe care ne aflăm, celebrăm, astăzi, cu toții moștenirea noastră comună și identitatea care ne definește ca popor. Oriunde s-ar afla, românii aduc o contribuție valoroasă la diversitatea și bogăția culturală a societăților în care trăiesc. Este, așadar, important să ne păstrăm identitatea, limba și tradițiile și să le transmitem generațiilor viitoare. La mulți ani, dragi români de pretutindeni!”, și-a încheiat Klaus Iohannis mesajul transmis cu ocazia Zilei Românilor de pretutindeni.