ACTUALITATELOCALULTIMA ORĂ

Județul Suceava sub RO-ALERT. Cod portocaliu de Vijelii, grindină și furtună

Județul Suceava sub RO-ALERT. Cod portocaliu de Vijelii, grindină și furtună.

Cod Portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, pentru întregul județ Suceava, cu averse importante cantitativ, în perioada 11.06.2026, ora 12:00 – 12.06.2026, ora 10:00.

Fenomene meteo așteptate: vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, importante cantitativ, intensificări ale vântului și vijelii cu rafale de 70…90 km/h și izolat grindină de medii dimensiuni. În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi local de 40…60 l/mp și izolat peste 70 l/mp.

✅ 𝐑𝐞𝐜𝐨𝐦𝐚𝐧𝐝𝐚̆𝐫𝐢 pentru populație✅

🟠 Curățați șanțurile și rigolele, pentru ca apa să se poată scurge;

🟠 Evitați deplasările pe durata avertizării meteorologice;

🟠 În situația manifestării vântului puternic, întrerupeți orice activitate desfășurată în aer liber și adăpostiți-vă în imobile sau spaţii închise, care să vă asigure protecţia;

🟠 Dacă este necesară evacuarea, mergeți imediat spre o zonă înaltă din apropiere, precizată de autorităţi;

🟠 Dacă ați fost surprinși de viitură, urcați în părţile de sus ale locuinţei sau pe acoperiş, până la sosirea echipelor de salvare;

🟠 În cazul în care mai aveți timp, mutați obiectele importante la etajele superioare ale locuinței;

🟠 Decuplați întrerupătorul general de energie electrică (contoar). Scoateți aparatele electrice din priză;

🟠 Nu atingeți echipamentele electrice dacă sunteți ud ori stați în apă;

🟠 Întrerupeți instalaţiile de alimentare cu apă şi gaze;

🟠 Încuiați uşile casei şi protejați ferestrele pentru a nu fi sparte de vânturi puternice, de curenţii de apă sau de obiectele duse de curenţii de apă;

🟠 Evacuați animalele şi bunurile de valoare în locuri sigure (de refugiu), dinainte stabilite.

1️⃣1️⃣2️⃣ În caz de nevoie, apelați numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

👉🏻 Consultați site-ul oficial al Administrației Naționale de Meteorologie și aflați mai multe despre codurile emise https://www.meteoromania.ro/avertizari/

👉🏻 Accesați https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU, pentru a afla cum să acționați înainte, pe timpul și după producerea unei situații de urgență.