Judecătoarea acuzată că s-ar fi drogat cu infractorii a deschis proces pentru bani. A dat în judecată Tribunalul Suceava, practic instanţa la care ea este angajată, dar suspendată, în acest moment, din cauza problemelor penale. Ana Maria Chirilă este acuzată că dădea informaţii secrete din dosar interlopilor.
Ana Maria Chirilă a deschis un proces chiar împotriva Tribunalului Suceava, instanța la care ea este angajată, însă, este suspendată, la decizia Consiliului Superior al Magistraturii, în contextul în care a fost trimisă în judecată pentru mai multe infracțiuni grave, arata Antena 3CNN.
Ana Maria Chirilă își dorește anumite drepturi salariale care s-au acordat de-a lungul timpului mai multor magistrați, la decizia instanțelor din România.
Nu doar judecătoarea este parte în acest dosar, mai sunt și alți magistrați. Ana Maria Chirilă are probleme și mai grave de atât, pentru că a fost trimisă în judecată pentru consum de substanțe interzise și pentru punerea la dispoziție a locuinței proprii, în vederea consumului de droguri.
Mai mult decât atât, este acuzată de favorizare a făptuitorului, pentru că le-ar fi pus la dispoziție mai multor infractori din partea de est a țării date secrete din dosare, respectiv momentul când urmau să aibă loc percheziții domiciliare la ei acasă.Procurorilor antimafia le-ar fi fost îngreunate anchetele din pricina secretelor pe care Ana Maria Chirilă le divulga, acuză procurorii de la Parchetul General.