GENERAL

Jaful banilor pentru refugiații ucraineni. Lideri PNL, prinși cu decontări false, în Suceava

Pe lista celor care cazau refugiați apar și mai multe persoane care fac parte din Partidul Național Liberal. Asupra acestora au fost aduse suspiciuni, motiv pentru care li s-a cerut demisa.

Scandal uriaș cu banii pentru refugiați ucraineni. Mai mulți lideri locali ai PNL Suceava au fost prinși cu decontări false. După scandal au urmat un val de demisii.

Au fost identificate cazuri în care refugiați care nu aveau dreptul să fie cazați deoarece au dublă cetățenie figurau drept cazați aici. Mai mult de atât, erau decontate sume de bani pentru aceștia.

Totodată, există și suspiciuni de semnături false, dar și suspiciuni că refugiații figurau doar pe hârtie, nu și faptic.Controlul primăriei a arătat faptul că într-o lună, în loc de 437 de refugiați, au fost găsiți de fapt doar 135.

Membrii suspectați au și înaintat demisiile, fapt ce care ridică din nou alte semne de întrebare, la care vor trebui să răspundă procurorii. A fost deschisă o anchetă penală de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.

Până acum, aproape un milion de euro s-au încasat doar la Rădăuți și se pare că schema reprezintă o rețetă care este multiplicată la nivel național, din cauza lacunelor legislative privind aceste decontări,potrivit antena3.ro..