Italia iese din starea de urgenţă de la 1 aprilie, dar nu renunţă la multe din măsurile sanitare.
Masca de protecţie se va purta în continuare în spaţii închise până la vară, iar pentru încă o lună, până la final de aprilie, certificatul verde este necesar pentru a călători cu mijloacele de transport în comun, cu trenuri, avioane şi nave, dar şi pentru a mânca în restaurante în interior, în vreme ce pentru a vedea un spectacol de teatru sau un film într-o sală de cinematograf va fi necesar, până în luna mai, super green pass, supracertificatul celor vaccinaţi sau vindecaţi recent de boală.
La fel, pentru încă o lună, doar cetăţenii imunizaţi cu trei doze pot participa la conferinţe sau la alte evenimente culturale, la petrecerile de la botezuri şi căsătorii şi pot dansa în cluburi şi discoteci.