GENERAL

ISU Suceava: Doua case si mai multe anexe au fost mistuite de flacari la Slatioara

Incendiu izbucnit duminică  dimineață, în localitatea Slătioara. La fața locului au  intervenit pompierii militari și civili cu șapte autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.

,,Alarma s-a dat în jurul orei 4:00, iar la sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la două case de locuit și la trei construcții anexe (din aceeași gospodărie), cu pericol de propagare la vecinătăti,,a transmis iSU Bucovina Suceava.

Suprafața totală afectată este de aproximativ 520 de metri pătrați.
Incendiul a fost localizat în jurul orei 5:00. În momentul de față, se lucrează pentru lichidarea ultimelor focare și pentru înlăturarea efectelor negative ale incendiului.