Părintele Cătălin Axinte rămâne sub jurisdicția Bisericii Ortodoxe Române (BOR), dar este suspendat temporar de la slujire și va fi anchetat canonic. Decizia Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților vine în urma informațiilor din spațiul public potrivit cărora preotul ar fi preluat o funcție administrativă într-o structură religioasă care nu este recunoscută oficial în România. IPS Calinic, arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților îl are apropiat pe preotul Cătălin Axinte chiar dacă aruncă în spațiul public comunicate de presă în care apare că l-ar ține la distanță.
Fost candidat din partea AUR la funcția de primar al municipiului Suceava la alegerile locale din 2024, Cătălin Axinte a ajuns doar consilier local și a fost numit din partea aceluiași partid care a făcut alianță cu PSD la Consiliul Județean Suceava, director la Centrul Cultural Bucovina Suceava. Ulterior a fost schimbat din funcție și a revenit ca și consilier la Compartimentul Achiziții din cadrul aceluiași centru.
Trebuie făcută precizarea că pentru a fi numit director CCB, acesta a fost încadrat inițial ca și consilier personal la Cabinetul Deputatului AUR,Petru Negrea iar apoi prin transfer a ajuns încadrat la stat. Și statul degeaba e bun pentru că nici pentru funcția de director dar nici pe cea de insepctor, Cătălin Axinte nu a făcut mai nimic. Mai mult taie frunze prin instituția culturală cât l-o ami lăsa și conducerea județului.
Cătălin Axinte a fost susținut de preoți la alegeri inclusiv de IPS Calinic
Cătălin Axinte a fost susținut de preoți la alegeri inclusiv de IPS Calinic. Acesta a avut alături fețe bisericești implicate chiar și în secții de votare.
Potrivit hotărârii nr.46 /25 februarie 2000 a Sfântului Sinod al BOR, in alegerile electorale ” clericii pot candida numai ca independenți și numai cu aprobarea Chiriarhului pentru un loc în Consiliile locale, atât în mediul urban, cât și mediul rural . Clericii care, in pofida acestor recomandări, vor candida și vor ocupa, chiar și ca independenți funcții în Administrația de Stat ( primar, prefect, etc.) sau mandate in Parlament, vor fi SUSPENDAȚI DIN ACTIVITATEA PREOȚEASCĂ”.Se pare că pentru cei din ASR ” FĂRĂ DREPT DE REVENIRE IN CLER” și ” SUSPENDAT DIN ACTIVITATEA PREOȚEASCĂ, înseamnă – PREOT ( SLUJITOR) ONORIFIC!
Axinte trebuia suspendat imedita după ce a intrat în politică dar a fost protejat. Si de ce să nu recunoască IPS Calinic că au fost preoți cărora li s-a spus să voteze la alegerile din 2024 cu AUR:
Să îi reamintim lui IPS Calinic când acuza Știri de Bucovina că pubică știri false, eronate și tendențioase, când scria de Cătălin Axinte?
Verificare internă pentru ce?
Reprezentanții Arhiepiscopiei au clarificat că preotul nu a înaintat nicio cerere oficială de retragere din BOR. Totuși, instituția a demarat o verificare internă după ce preotul nu a exclus posibilitatea de a adera în viitor la o altă entitate religioasă.
De cealaltă parte, părintele Cătălin Axinte susține că decizia sa de a sista raporturile de slujire reprezintă un demers civic asumat pentru a separa viața pastorală de cea publică, pe fondul implicării sale în campania electorală.
Referitor la speculațiile privind numirea sa ca consilier administrativ în cadrul Vicariatului Muntenegrean în România, preotul a invocat dreptul la viață privată. „Faptul că am o relație de prietenie cu Emilian Prodan, episcopul Vicariatului, consider că este o problemă personală. Sprijinul sau consilierea pe care i le ofer reprezintă o expresie firească a acestei relații”, a transmis Cătălin Axinte.
Arhiepiscopia a replicat ferm, precizând că asumarea unei funcții administrative publice nu poate fi tratată drept o chestiune strict personală. Cazul urmează să fie analizat în conformitate cu prevederile statutare și regulamentele bisericești în vigoare.
Părintele Cătălin Axinte se afla deja sub o măsură de suspendare temporară din partea Arhiepiscopiei Sucevei. Această sancțiune inițială fusese aplicată din cauza unei stări de incompatibilitate generate de implicarea directă a clericului în activitatea politică locală.