Pompierii militari au salvat o femeie în vârstă de 75 de ani din interiorul unei locuințe afectate de incendiu, aceasta este dependentă de oxigen și a suferit un atac de panică. După stabilizarea acesteia, la locul incendiului a fost solicitat un echipaj SAJ, care a preluat femeia si o vor transporta la spital.
ncendiu izbucnit în localitatea Ipotești
Pompierii militari din cadrul Detașamentelor Suceava, Fălticeni, Rădăuți și cei ai Stației Gura Humorului, împreună cu SVSU Bosanci, intervin cu șapte autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2, pentru localizarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Ipotești.
La sosirea echipajelor incendiul se manifestă generalizat la o casă de locuit și la anexele gospodărești, din cauza condițiilor de vânt puternic, incendiul fiind propagat la o a doua gospodărie, cu pericol de propagare la alte construcții din vecinătate.
La acest moment incendiul este localizat în limitele găsite, se lucrează pentru lichidare.

