Ionel Arsene, președintele PSD Neamț și al Consiliului Județean Neamț, a fost condamnat, vineri, la 6 ani și 8 luni de închisoare de către Curtea de Apel Brașov. Deoarece pedeapsa aplicată este mai mare de trei ani, condamnarea urmează să fie executată. În prima instanță, la 8 aprilie 2022, baronul social-democrat primise 8 ani şi 4 luni de detenţie efectivă pentru corupţie.
Președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, a fost condamnat la 6 ani și 8 luni de închisoare cu executare, într-un dosar de corupție. Decizia este definitivă și a fost pronunțată de Curtea de Apel Brașov. Totodată, instanța a dispus măsura interzicerii dreptulului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și a dreptulului de a ocupa o funcție de conducere, de a exercita atribuții de conducere în orice partid, formațiune sau alianță politică din România, pe o perioadă de cinci ani. De asemenea, i s-au confiscat sumele de 80.000 de euro şi 80.000 de lei.
Potrivit unor surse, liderul politic nu se află în România de o săptămână, ci ar fi în Italia. Dacă se adeverește că Ionel Arsene a fugit din țară înaintea deciziei instanței, acest lucru presupune inițierea procedurilor de dare în urmărire națională, apoi internațională.
Ionel Arsene a fost judecat pentru că, în anul 2013, în calitate de deputat şi preşedinte al organizaţiei judeţene Neamţ a PSD, ar fi primit de la o persoană (martor în cauză), suma de 100.000 euro „pentru a-şi folosi influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor persoane din conducerea Agenţiei Naţionale de Integritate, în scopul de a se constata nerespectarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor în cazul unei persoane care, la acea vreme, avea funcţie de conducere în administraţia locală”.
Arsene a mai fost judecat de procurorii anticorupţie şi într-un alt dosar de trafic de influenţă. El a fost acuzat că ar fi pretins de la un om de afaceri 5% din suma totală de 60.000.000 lei ce trebuia alocată de Administraţia Naţională Apele Române (A.N.A.R.) pentru finalizarea contractelor pe care firma respectivă le avea în derulare cu administraţiile bazinale.