ACTUALITATEBREAKING NEWSNAȚIONAL

Ionel Apostol – fondator Impreuna pentru A8: „CNAIR a prezentat trunchiat situatia infrastructurii regiunii Moldova! Văzând abureala de pe paginile de socializare ale unor „oameni politici” și politruci, ma intreb, de ce noi moldovenii trebuie sa ne furam căciulă?”

In ciuda optimismului pronuntat al autoritatilor, Ionel Apostol, unul dintre fondatorii Asociatiei Impreuna pentru A8, sustine ca proiectele Moldovei de infrastructura nu sunt atat de avansate precum se vehiculeaza.

„La final de an, CNAIR a prezentat public, trunchiat, situația în care se afla infrastructura regiunii unde trăiesc 4,5 milioane de români. Cu mare fast, și pentru prima data în aces an, Directorul General al CNAIR, dl Pistol, a participat la aceasta ședința. Din expunerea domniei sale, care a durat circa 3 minute, omul fiind foarte ‘ocupat’, am înțeles un singur lucru: ;cetățenii Moldovei nu mai au de ce sa se plângă de lipsa autostrăzilor’. CNAIR, compania pe care o păstorește, are realizări remarcabile in regiunea Moldova. Nimic mai fals! In afara de sectoarele prinse în PNRR-Focsani – Pașcani și cele doua capete de circa 52 km, Moțca – Vânători și Miercurea Nirajului – Tg. Mureș, sectoarele vitale pentru regiunea noastra: Pașcani-Suceava-Siret, din A7, tronsonul montan, 152km și Tronsonul Pașcani – Iași – Ungheni din A8, bat pasul pe loc”, a mentionat Ionel Apostol.

Acesta s-a referit la situatia actuala a tronsoanelor.

„Tronsonul montan este în analiza la BEI – PASSA de trei luni. Aici este buba! Preluarea acestui tronson de 152 km în starea actuala, desi în contract este prevazut altceva, de la firma contractanta Acciona, de către CNAIR, adică fără studii geo, este o mare problema. Acest transfer se poate face doar printr-o decizie politica. Se vede clar ca nimeni nu are curajul să-și asume asa ceva. Responsabilii sunt conștienți ca o astfel de decizie poate atrage interventia DNA și a Curții de Conturi (fără Bădalau). Doua asociatii civice din Iasi au trimis la un moment dat o persoana care, după recomandarea primita, a promis ca pana în luna mai 2022 va rezolva aceasta problema. În caz contrar omul își asuma o demisie de onoare. Dupa cum cred ca știți, nu s-a întâmplat asa. Dar s-a trecut cu vederea. Ultimul termen era luna ianuarie 2023, dar la ședința de ieri se vorbea ceva de luna martie, aprilie. Tronsonul Motca-Iasi-Ungheni are o întârziere de 16 luni. Decizia AMC2 a segmentul Podul Iloaie – Iași – Ungheni (cuprinsa centura de nord a Iasului) este pasată de 5 luni, de la proiectant la Jaspers și CNAIR. Este mai mult decât clar, ca intenția MT este de a întârzia cât mai mult finalizarea Studiului de Fezabilitate și Proiectului Tehnic pentru ca Iasul sa nu aibă pretenții la finanțarea prin POT. Celelalte proiecte: Bacău – Piatra Neamț, Focșani – Brăila și Autostrada A13 se afla în același stadiu ca acum doua săptămâni. Văzând abureala de pe paginile de socializare ale unor „oameni politici” și politruci, ma intreb, de ce noi moldovenii trebuie sa ne furam căciulă?”, a adaugat Ionel Apostol,potrivt telem.ro.