SPORT

Ion Ţiriac, revoltat de interzicerea ruşilor la Wimbledon. „Le-aş da wild card şi i-aş pune să joace la dublu mixt cu ucraineni”

Ion Ţiriac se alătură celor care critică decizia autorităţilor de la Wimbledon de a interzice participarea jucătorilor de tenis din Rusia şi Belarus la ediţia din acest an a prestigiosului turneu.Ţiriac consideră că sportul ar trebui să le dea un exemplu politicienilor, iar autorităţile de la Wimbledon, în loc să-i excludă pe sportivii ruşi şi bieloruşi ar trebui să-i folosească pentru a-i face pe politicieni să conştientizeze amploarea şi efectele situaţiei din Ucraina. El exemplifică şi un moment petrecut la Olimpiada de la Sydney, pe vremea când era preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.

Am avut onoarea să-l cunosc personal pe Nelson Mandela şi îmi amintesc când spunea că sportul poate aduce oamenii împreună. Am fost la Jocurile Olimpice de la Sydney în 2000, iar Coreea de Nord a defilat alături de Coreea de Sud. A fost minunat. Nimeni nu are dreptul să interzică unui tânăr sportiv, doar pentru că este rus sau belarus, să participe la un turneu internaţional„, a declarat Ţiriac, pentru prosport.ro.

„Ce fac englezii? Ce obţin prin interzicerea tinerilor să-şi facă meseria„? Serveşte doar pentru a turna benzină pe foc. Nu vrem război, este o greşeală. Din fericire, în Spania acceptăm ruşi şi bieloruşi. Dacă aş fi responsabil la Wimbledon aş inventa un „wild card” (invitaţie) la dublu masculin, feminin şi mixt, cu un rus şi un ucrainean împreună„, este soluţia găsită de Ion Ţiriac.

„Pentru a le arăta oamenilor că popoarele pot trăi împreună în mod normal. Nu este momentul să facem această diferenţă politică pe terenurile de tenis”, concluzionează Ţiriac.