POLITIC

Ioan Stan: Senatorii PNL, AUR și USR au votat din nou împotriva intereselor românilor!

Senatorii PNL, AUR și USR care fac parte din Comisia economică și Comisia pentru energie, au votat din
nou împotriva intereselor românilor, respingând amendamentele PSD pentru menținerea în funcțiune a
CET Paroșeni și ale minelor Lupeni și Lonea care deservesc acest complex energetic. Și au făcut asta în
contextul actualei crize energetice pe care o cunoaștem cu toții.
Amendamentele PSD prevedeau scoaterea CET Paroșeni din lista capacităților ce urmează să fie închise
conform OUG 108/2022, privind decarbonizarea sectorului energetic, precum și prelungirea perioadei
de activitate a celor două exploatații miniere. Dacă votul membrilor PNL, AUR și USR din cele două
comisii se va menține în forma finală a legii, atunci România va trebui ca în anii următori să își diminueze
capacitatea de producție a energiei electrice cu încă 150 de MWh, ceea ce ar vulnerabiliza și mai mult
sistemul energetic național. Partidul nostru consideră că astfel de capacități, bazate pe cărbune, pot fi
trecute în conservare doar atunci când sunt înlocuite de alte unități echivalente.
Totodată menționăm că senatorii PSD vor insista în dezbaterea din Plenul Senatului pentru adoptarea
amendamentelor propuse astfel încât CET Paroșeni și cele două exploatații miniere să rămână în
funcțiune până când găsim soluții alternative viabile, eficiente și funcționale care să nu pună în și mai
mare dificultate sistemul energetic al României. Asta pentru că înțelegem că siguranța energetică a
românilor trebuie să primeze în fața intereselor de grup care par să fi acaparat discernământul colegilor
din partidele amintite. Sub acest aspect înțelegem că există posibilitatea ca UE să ne amenințe cu
sancțiuni tinând cont de directiva referitoare la reducerea emisiilor de dioxid de carbon, dar să nu uităm
că în timp ce nouă ni se impune să închidem centralele pe cărbune, în Germania nu numai că acestea nu
se închid, dar se deschid chiar noi unități de producție energetică pe baza acestui combustibil fosil.