NAȚIONAL

Interlopo periculos ucis cu multiple lovituri de cutit dupa un conflict

O crima s-a petrecut aseara intr-un imobil de pe strada George Bacovia din Bacau, in urma unui conflict dintre un cunoscut interlop si o familie romi care comercializeaza aur.

„Cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului, s-a reţinut că victima prezenta multiple leziuni corporale ce par a fi provocate de un obiect ascuţit/tăietor şi o puternică hemoragie din plăgile prezentate”, a precizat Parchetul de pe langa Tribunalul Bacau.

Florin Tamba poreclit Buza era in razboi de ceva timp cu familia respectiva, barbatul trimitand amenintari pe retelele de socializare. Aseara, pe fondul consumului de alcool, acesta a vrut sa transeze conflictul cu romii si s-ar fi dus la domiciliul acestora insa lucrurile au degenerat.

De altfel, pe langa infractiunea de omor, procurorii au extins urmairea penala in rem sub aspectul savarsirii infractiunii de violare de domiciliu.

Mai multe persoane implicate in conflict sunt audiate la Parchet, unde se efectuează multiple activităţi investigative şi de urmărire penală, în vederea identificării autorului/autorilor faptelor şi a împrejurărilor comiterii acestora.

In varsta de 45 ani, Florin Tamba facuse inchisoare in Statele Unite dupa ce a facut parte dintr-o retea de inselatorii cu carduri.