Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava a efectuat o serie de controale pe linia prevenirii apariţiei pestei porcine africane, în trimestrul al IV-lea al anului 2023. Dr. Mihai Sorin Voloşeniuc, directorul executiv al DSVSA a anuntat că scopul respectivelor acţiuni a constat în descurajarea comerţului ilegal cu porcine vii, carne sau produse din carne porc şi de mistreţ. Astfel, în colaborare cu reprezentanţi ai Biroului de Protecţie a Animalelor al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, cât şi cu cei ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Suceava, în trafic şi în zonele adiacente târgurilor de animale organizate şi desfăşurate au fost 11 acţiuni de control.
Pentru abateri de la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor au fost aplicate 17 amenzi, baza legală fiind prevederile Hotărârii de Guvern nr. 984 din 2005. Valoarea totală a sancţiunilor contravenţionale s-a ridicat la 24.900 de lei, acestea vizând transportul animalelor vii neînsoţite de documentele prevăzute de legislaţia în vigoare, cât şi folosirea de mijloace de transport neautorizate. În exploataţiile comerciale de porcine, cele trei controale au urmărit verificarea respectării legislaţiei sanitare veterinare care reglementează comerţului intracomunitar de suine. Sub aspectul prevenirii şi combaterii influenţei aviare, în trimestrul al IV-lea al anului 2023, verificările au vizat inclusiv 241 de exploataţii nonprofesionale.
Pe durata controlului, la o exploataţie comercială de pui broiler s-au constatat deficienţe legate de completarea registrului de necropsie, precum şi lipsa soluţie dezinfectante din dezinfectorul rutier. Fermei cu pricina i s-a un aplicat avertisment, în acelaşi context fiind stabilit şi un termen de remediere a deficienţelor. La începutul anului 2023, ca urmare a patrulărilor preventive dispuse pe iazurile şi cursurile de apă, inspectorii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava au identificat, pe lacul Şomuz din Fălticeni, 15 lebede şi o raţă moarte din cauza infecţiei cu virusul H5N1 la gripei aviare.