Baza de calcul a indemnizației de șomaj și a altor măsuri de stimulare a ocupării forței de muncă s-a majorat, informează Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava. Astfel, de la 1 martie 2024, indicatorul social a crescut de la 598 de lei la 660 de lei, actualizat fiind cu rata inflaţiei de 10,4%, calculată pentru anul 2023. Drept urmare, indemnizația de șomaj este cu 62 de lei pe lună mai mare, pentru fiecare persoană, iar cea acordată absolvenţilor instituţiilor de învăţământ și ai şcolilor speciale pentru persoane cu handicap se majorează de la 299 de lei la 330 de lei lunar. Potrivit AJOFM Suceava, crește de la 1.794 de lei la 1.980 de lei prima de inserţie acordată absolvenţilor instituţiilor de învăţământ şi absolvenţii şcolilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, care, în termen de 60 de zile de la absolvire se angajează cu normă întreagă, pentru o perioadă mai mare de 12 luni. De asemenea, subvenția pe care o primesc firmele care încadrează tineri cu risc de marginalizare socială, beneficiari de acompaniament social personalizat, în baza unui contract de solidaritate, se majorează, pentru fiecare persoană angajată, de de la maximum 2.392 de lei pe lună la maximum 2.640 de lei lunar. Totodată, pentru stimulentul financiar lunar acordat angajatorilor care încadrează în muncă elevi şi studenţi pe perioada vacanţelor, creșterea lunară este de la 299 de lei la 330 de lei de fiecare persoană angajată. „Precizăm că această majorare se aplică de la 1 martie și pentru persoanele ale căror drepturi au fost stabilite anterior acestei date” se arată într-un comunicat de presă al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava.