Anul viitor va începe proiectarea noii clădiri care va găzdui Judecătoria Suceava. Într-o primă etapă va fi vorba despre studiul de fezabilitate solicitat de Compania Națională de Investiții SA – aceasta este structura care va finanțare proiectul – alături de studiul privind posibilitatea utilizării unor sisteme alternative de eficiență ridicată și scenariul de securitate la incendiu preliminar. De altfel, o licitație a avut loc deja și o singură ofertă s-a prezentat miercuri, 14 decembrie, ora 15:00 (acesta este termenul final de depunere al ofertelor, conform fișei de date și anunțului de participare simplificat) și este vorba de societatea bucureșteană TOPOARCH ENGINEERING care a venit cu subcontractanți declarați firmele VRD PROIECT INVEST și CIV INDUST PROIECT. Valoarea estimată de CNI pentru proiectarea la faza „Studiu de fezabilitate” este de 209.196,76 lei, fără TVA. Rămâne de văzut care va fi limita în care se va încadra oferta depusă.
Cu certitudine însă un răspuns (fie afirmativ, fie negativ dacă oferta va fi considerată neconformă) va fi până în jurul datei de 6 ianuarie. Precizăm că data inițială pentru licitație a fost cea de 7 decembrie, dar a fost prelungit termenul până pe data de 14 decembrie. Cert este însă că analiza ofertei nu va pune accent pe prețul ofertei, doar 37% este ponderea punctajului în cadrul criteriului „cel mai bun raport calitate – preț”.
În eventualitatea unui răspuns afirmativ în sensul că se va decide atribuirea contractului pentru singurul ofertant înscris în procedură, atunci firma TOPOARCH ENGINEERING împreună cu subcontractanții declarați vor trebui să mai facă și documentațiile pentru obținerea avizelor conforme pentru utilitățile publice, acordurilor, autorizațiilor, conform Certificatului de Urbanism, precum și alte studii de specialitate relevante pentru buna funcționare a „Sediul Judecătorie Suceava”, care va fi amplasat pe un teren situat pe bulevardul George Enescu f.n..
Terenul în suprafață de 6.600 m.p. are forma unui trapez cu laturile de 56,32 m, 69,08 m, 92,2 m și 124,85 m și este parțial împrejmuit. Pe 3 din cele 4 laturi există drumuri de acces. În partea de vest, terenul se învecinează cu Liceul Sportiv Suceava. Amplasamentul este accesibil din orice zonă a localității cât și din afara localității, existând legături auto realizate prin străzi care pot permite un trafic adecvat, și cu o distanță rezonabilă de cea mai apropiată stație de transport public, de cca. 400 ml, care poate fi parcursă și pietonal. Străzile adiacente parcelei, de pe care se poate realiza accesul auto direct pe parcelă, sunt Bulevardul George Enescu și strada Narciselor. Prin caietul de sarcini a fost stabilit că se va permite accesul echipelor de intervenție până la limita posterioară a parcelei iar locurile de parcare vor fi dimensionate corespunzător capacității construcției propuse.
De asemenea, terenul în suprafață de 6600 mp este proprietatea Statului Român – domeniul public și se află în administrarea Tribunalului Suceava, conform Hotărârii Guvernului nr. 826 din 24.10.2018. Regimul de înălțime maxim permis pentru sediul Judecătoriei Suceava este de P+Mz+4E, în condițiile în care înălțimea (maximă) la cornișă este de 28 metri.