ACTUALITATELOCAL

Incendiu uriaș în comuna Bilca

Incendiu uriaș astazi  în comuna Bilca. La fața locului au intervenit pompierii militari și civili cu șase autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Flăcările s-au  manifestat  la anexele gospodărești și la acoperișul casei de locuit.  Forțele și mijloacele au fost suplimentate, astfel că, alături de pompierii militari, intervin lucrătorii SVSU Bilca, Voitinel, Gălănești și Frătăuții Noi, în total cu opt autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. Flăcările au afectat întreaga gospodărie, casă și construcții anexe, dispuse în corp comun, pe o suprafață totală de aproximativ 400 de metri pătrați. ,,Au mai ars bunuri materiale, printre care și un autoturism. Pompierii au localizat incendiul și au salvat gospodăria din imediata apropiere. În momentul de față, se lucrează pentru lichidarea incendiului. Din fericire, nu sunt înregistrate victime,,a transmis ISU Bucovina Suceava.