Militarii Detașamentului de pompieri Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciului voluntar pentru situații de urgență Dumbrăveni, au intervenit în noaptea de miercuri spre joi cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Dumbrăveni.
Incendiul a fost anunțat la 112 la ora 23:33, iar la sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la o construcție anexă, cu pericol de propagare la casa de locuit și la restul anexelor gospodărești.
Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical proprietarei (49 de ani), care a suferit un atac de panică. Ulterior, femeia a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare.
Au ars acoperișul magaziei de lemne, pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați, circa 12 metri cubi lemn de foc și 12 anvelope.
Conform ISU Suceava, cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost o acțiune intenționată.
Incendiul a fost lichidat la ora 1:30, iar pompierii au salvat casa de locuit și restul anexelor din gospodărie, cu bunurile aferente.