ACTUALITATELOCALULTIMA ORĂ

Trafic rutier restricționat/Flăcări cât cerul după ce un depozit de cauciucuri din localitarea Argestru a luat foc. A fost emis Ro-ALERT

Flăcări cât cerul și un fum  negru se văd de la kilometri distanță. Incendiu  astazi dimineață, la un depozit de cauciucuri, în localitarea Argestru. In timpul incendiului mai multi localnici dar si politisti au incercat să scoată cauciucuri. Se pare că nici hidranții nu funcționau in zona iar intervenția a fost destul de dificila. Traficul rutier a fost restricționat. Traficul rutier se desfășoară alternativ.

Incendiul a izbucnit in jurul orei 7.00.  Chiar și autospecialele pompierilor se pare că nu au făcut față iar presiunea era destul de mică.

Inițial la fața locului se aflau 3 autospeciale,dar ulterior a mai fost trimisa insa una. ,,Gradual, forțele și mijloacele au fost suplimentate cu un echipaj de la ISU Bistrița-Năsăud și alte două de la SVSU Cârlibaba și Dorna Candrenilor, iar în momentul de față se intervine cu 11 autospeciale de stingere, un echipaj CBRN (Chimic-Biologic-Radiologic-Nuclear) și două ambulanțe SMURD,, arata ISU Bucovina.

7 autospeciale au fost trimise sa stinga focul

,,Intervin pompierii militari, cu 7 autospeciale de stingere, iar forțele și mijloacele vor fi suplimen tate în funcție de dinamica incendiului. Flăcările se manifestă pe o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați, cu degajări mari de fum,, transmite ISU Bucovina Suceava intr0un comunicat de presă.

,, Pentru protecția populației din zonă, s-a emis un mesaj Ro-Alert, cu măsuri specifice acestor situații. Până la această oră, nu au fost înregistrate victime. Misiunea este în dinamică,, a transmsi ISU Bucovina Suceava.

Depozitul de cauciucuri Radburg

You are currently viewing a placeholder content from Youtube. To access the actual content, click the button below. Please note that doing so will share data with third-party providers.

More Information