Incendiu la o bucătărie de vară din Măriței. După izbucnirea incendiului, acesta s-a extins spre anexa de depozitare și asupra unei case de locuit, pe o suprafață de aproximativ 50 mp.
Secția nr. 5 Poliție Rurală Dărmănești a fost sesizată prin SNUAU 112 de către un bărbat din sat Măriței, comuna Dărmănești, despre faptul că la adresa sa de domiciliu, a izbucnit un incendiu.
Cu ocazia deplasării la fața locului și din primele verificări efectuate, s-a stabilit faptul că în data de 09.01.2026, în jurul orei 12.10, în timp ce se afla la domiciliul menționat mai sus, a observat un nor de fum ce provenea de la o construcție destinată unei bucătării de vară. În momentul în care acesta a ieșit din locuință pentru a vedea ce se întâmplă, a observat faptul că la nivelul acoperișului bucătăriei de vară a izbucnit un incendiu, care ulterior s-a extins spre o anexă din curtea locuinței, destinată unui spațiu de depozitare ,,șură”, în care avea depozitați mai mulți baloți de fân, motiv pentru care a apelat serviciul ,,S.N.U.A.U. 112”.
La fața locului s-au deplasat trei echipaje din cadrul ISU Suceava și un echipaj SMURD, care au lichidat incendiul și care au stabilit ulterior faptul că sursa de aprindere a acestuia a fost un efect termic care provenea de la o sobă confecționată din tablă ce se afla depozitată în bucătăria de vară.
De asemenea, aceștia au mai precizat faptul că după izbucnirea incendiului, acesta s-a extins spre anexa de depozitare și asupra unei case de locuit, pe o suprafață de aproximativ 50 mp.
Fiind întrebată persoana vătămată cu privire la prejudiciul creat în urma incendiului, aceasta nu a putut preciza cu exactitate o sumă, precizând că o va comunica ulterior organelor de poliție competente.
În urma intervenției la eveniment, nu au rezultat victime omenești, doar pagube materiale, respectiv acoperișul în totalitate al bucătăriei de vară și casei de locuit și cel al anexei de depozitare (,,șură”).
S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „distrugere din culpă”.

