ACTUALITATEBREAKING NEWSLOCAL

Incendiu la casa unei bătrâne diin Plutonița, după ce jarul a sărit din sobă. Femeia a suferit arsuri și a fost transportată la spital

Pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului și ai Detașamentului Câmpulung Moldovenesc, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Stulpicani, au intervenit cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Plutonița, orașul Frasin.

La sosirea echipajelor, ardeau casa de locuit și o parte din anexele gospodărești, construcții corp comun, majoritare din lemn, cu pericol de propagare la vecinătăți.

Pompierii paramedici SMURD au preluat proprietara, în vârstă de 85 de ani, care a suferit arsuri la nivelul feței și un traumatism la piciorul stâng. După ce i s-a acordat primul ajutor medical, victima a fost transportată la spital pentru tratament de specialitate și investigații suplimentare.

Au ars casa de locuit (cu bunuri din interior), o magazie și acoperișul adăpostului de animale, pe o suprafață totală de aproximativ 100 de metri pătrați. Incendiul a afectat și locuința învecinată, unde s-au degradat elemente de tâmplărie din PVC și aproximativ 20 de metri pătrați din fațada casei.

Flăcările au izbucnit din bucătăria locuinței, cel mai probabil din cauza jarului sau scânteilor căzute din soba cu acumulare de căldură.

Incendiul a fost lichidat la ora 12:10, iar pompierii au salvat restul anexelor gospodărești și locuințele învecinate.