ACTUALITATEBREAKING NEWSNAȚIONAL

Încă doi militari de la Baza NATO au fost arestați!

Crește numărul inculpaților în dosarul furtului de combustibil de la Baza Militară NATO, de la Mihail Kogălniceanu. Potrivit informațiilor noastre, alți doi militari au ajuns la Poliția Transporturi, fiind, ulterior, propuși spre arestare. Astfel, numărul militarilor care se află după gratii, în această speță, a ajuns la 10.Procurorii au mai ”agățat” doi militari, suspecți în dosarul furtului de combustibil de la avioanele MApN de la Baza NATO Mihail Kogălniceanu. Unul dintre aceștia a fost arestat preventiv miercuri, 23 noiembrie, iar a doua zi, mai exact joi, 24 noiembrie, un alt coleg de-al său l-a urmat în arestul preventiv. Potrivit replicaonline.ro, alți militari urmează să aibă aceeași soartă.

Reamintim că marți, 15 noiembrie, au avut loc percheziții domiciliare, efectuate de procurorii de la Parchetul Militar, în mai multe localități din Constanța, într-un dosar ce vizează furtul de combustibil. Vorbim despre 7 tone de combustibil de avioane furat din Baza NATO. Atunci, 60 de persoane au fost duse la audieri, la Poliția Transporturi, 22 dintre acestea având calitatea de suspecți. Ulterior, 8 militari au fost reținuți și, apoi, arestați preventiv. Au contestat decizia, însă magistrații Curții de Apel au menținut măsura.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.