BREAKING NEWSINTERNAȚIONAL

Încă 694 de luptători ucraineni din combinatul Azovstal din Mariupol s-au predat în ultimele 24 de ore, afirmă Ministerul rus al Apărării

Încă 694 de luptători ucraineni din combinatul Azovstal din Mariupol s-au predat în ultimele 24 de ore, afirmă Ministerul rus al Apărării, potrivit căruia de luni până astăzi s-ar fi predat, în total, 959 de militari.

Partea rusă susţine că nu a existat nicio înţelegere privind evacuarea luptătorilor din Azovstal şi că aceştia s-au predat, în timp ce presa internaţională scrie că Vladimir Putin ar fi garantat personal că militarii de la Azovstal vor fi trataţi conform legilor internaţionale, iar Kievul a spus că vor fi eliberaţi în urma unui schimb de prizonieri.

 

Reporter: Mediile ruse au difuzat azi noi imagini de la punctul de îmbarcare în autobuze în care militarii ucraineni care s-au predat sunt percheziţionaţi sumar şi examinaţi corporal, pentru a stabili dacă au tatuaje naziste specifice formaţiunii de extremă dreapta Azov. Comitetul rus pentru investigaţii a declarat că cei care s-au predat vor fi interogaţi în cadrul dosarelor penale deschise pentru crime de război comise împotriva populaţiei civile. Autorităţile ruse nu comentează detaliile şi condiţiile negocierilor, subliniind însă că militarii ucraineni nu sunt evacuaţi, ci se predau necondiţionat. Purtătoarea de cuvânt a Ministerul rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat azi că operaţiunea se desfăşoară în conformitate cu planul propus de Rusia de mai multe săptămâni, ea calificând drept minciuni şi propagandă afirmaţiile liderului de la Kiev, Volodimir Zelenski, că ar fi o operaţiune umanitară ucraineană.