GENERAL

În ultimul moment, SUA au decis să nu o sancționeze pe presupusa amantă a lui. Care este motivul?

Potrivit Wall Street Journal, oficialii de la Washington cred că o astfel de sancțiune ar fi interpretată ca o lovitură personală pentru Putin, împiedicând eforturile de negociere a păcii în Ucraina. Prin urmare, decizia a fost deocamdată amânată.

În ultimul moment, Statele Unite au decis să suspende sancțiunile planificate împotriva presupusei amante a președintelui rus Vladimir Putin, fosta gimnastă olimpică Alina Kabaeva, a scris duminică The Wall Street Journal (WSJ).

Surse oficiale americane au declarat ziarului sub acoperirea anonimatului că un raport secret al serviciilor de informații redactat recent a indicat-o pe Kabaeva drept beneficiară a averii personale a lui Putin. De asemenea, informațiile obținute la Washington sugerează că aceasta este mama a cel puțin trei dintre copiii lui Putin.

Dar Consiliul Național de Securitate al SUA a luat o decizie de ultima oră de a o elimina pe Kabaeva din ultimul pachet de sancțiuni, care are rolul de a crește presiunea asupra Kremlinului, în urma invaziei din Ucraina.

Potrivit WSJ, oficialii cred că sancționarea lui Kabaeva ar fi o lovitură personală pentru Putin și ar împiedica eforturile de negociere a păcii.

„Am pregătit sancțiuni pentru o serie de persoane care nu au fost încă vizate și continuăm să ne gândim când să impunem aceste sancțiuni, pentru a obține un impact maxim”, a declarat un oficial american pentru ziar.

Kremlinul a negat în mod repetat orice relație între Putin și Kabaeva, iar articolele de presă despre presupusa lor logodnă au devenit ținta cenzorilor ruși, scrie The Moscow Times.

În prezent, Kabaeva conduce un holding media pro-Kremlin, The National Media Group, care i-a eliminat numele de pe site-ul său cu puțin timp înainte de o altă rundă de sancțiuni occidentale impuse la începutul lunii aprilie. Aceste sancțiuni le-au vizat spre exemplu pe două dintre fiicele adulte ale lui Putin cu fosta sa soție, Liudmila Șkrebneva.

Sâmbătă, Kabaeva a avut o apariție publică rară la VTB Arena, din Moscova, unde a prezentat un spectacol de gimnastică ritmică pentru festivalul Alina, o expoziție de gimnastică și care îi poartă numele. Ea a stat în fața unui panou pe care apăreau logouri cu litera „Z”, simbolul războiului purtat de Rusia în Ucraina. Festivalul Alina urmează să fie difuzat în luna mai, în cadrul festivităților de comemorare a victoriei Rusiei asupra Germaniei naziste în cel de Al Doilea Război Mondial. Analiștii ruși au declarat că Putin ar putea folosi acest moment pentru a proclama o victorie militară în Ucraina.

„Fiecare familie are o poveste legată de război și trebuie să transmitem aceste povești generațiilor viitoare”, a declarat Kabaeva la eveniment. Vorbind despre reacția comunității internaționale după invazia Rusiei în Ucraina, inclusiv despre faptul că gimnastele, arbitrii și antrenorii ruși au fost excluși din competițiile internaționale, Kabaeva a spus: „Din această situație vom avea doar de câștigat”.

Ascensiunea unei gimnaste în politică și afaceri

Numele lui Kabaeva a fost menționat pentru prima dată pe site-ul Kremlinului în 2001. Putin a participat atunci la un spectacol sportiv și a fost fotografiat cu gimnasta, care avea 18 ani.

Moskovski Korrespondent, un tabloid rusesc, a publicat în 2008 un material în care susținea că Putin, care era căsătorit la acea vreme, și Kabaeva erau logodiți. Ziarul a fost închis după doar câteva zile de proprietarul său, National Media Co., după ce Putin a negat furios povestea.

Ulterior, Kabaeva s-a retras din gimnastică și a intrat în politică, deputat pentru partidul de guvernământ Rusia Unită al lui Putin. Ea primea un salariu de 11 milioane de ruble, adică aproximativ 140.000 de dolari.

Kabaeva a părăsit parlamentul în 2014 pentru a deveni președinta New Media Group din Rusia, care controlează principalele televiziuni, radiouri și site-uri de știri pro-guvernamentale. Ea a fost numită în acest post de proprietarul NMG, Iuri Kovalchuk, cel mai mare acționar al Rossiia Bank.

Oficialii americani au sancționat Rossiia, susținând că banca a fost folosită de apropiații lui Putin. Salariul anual al lui Kabaeva în 2018 a fost de aproximativ 12 milioane de dolari, potrivit unor documente.

Viață de lux

Începând din 2013, Kabaeva și rudele sale au achiziționat șase apartamente, două case și terenuri în patru dintre cele mai exclusiviste regiuni ale Rusiei, potrivit datelor din registrul funciar rus, Rosreestr, citat de WSJ.

Printre aceste proprietăți, familia lui Kabaeva a preluat titluri de proprietate pentru case de lux de la oameni de afaceri apropiați de Putin, inclusiv o proprietate de 2.300 de metri pătrați în Sankt Petersburg, precum și apartamente de lux în Moscova și în orașul stațiune Soci, potrivit registrului funciar.

Fosta gimnastă are un stil de viață luxos. Ea a stat în Elveția pentru perioade lungi de timp, potrivit oficialilor americani și europeni din domeniul securității.

De asemenea, oficialii americani au declarat că aceasta a locuit într-un conac cu heliport în Cologny, lângă Geneva. Un oficial american a declarat că asociații lui Putin își desfășurau afacerile acolo, sosind și plecând cu elicopterul.

Kabaeva era însă rar văzută în Cologny, un loc retras, frecventat de miliardari și vedete sportive, aflat pe dealurile de lângă lacul Geneva, au declarat oficialii.

Guvernul de la Kiev a intensificat în ultimele săptămâni apelurile către Occident, cerând sancționarea lui Kabaeva.

În această lună, Parlamentul ucrainean i-a scris guvernului elvețian cerându-i să îi interzică fostei gimnaste accesul în țară și să confiște toate proprietățile imobiliare pe care le deține. Ulterior, Guvernul elvețian a declarat că nu are niciun indiciu că aceasta s-ar afla în țară.

Sursa: Observatornews.ro