Românii vor trece, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora de vară, astfel că toate ceasurile vor fi date cu o oră înainte. În singura zi din an cu 23 de ore vom dormi mai puțin, pentru că ora 3.00 devine ora 4.00.
În fiecare an, în ultima duminică a lunii martie, românii îşi dau ceasul cu o oră înainte, pentru că România trece la ora de vară. Astfel, pe lângă faptul că dormim mai puțin, ziua va avea doar 23 de ore, în loc de 24 de ore.
Orarul de vară se aplică până în ultima duminică din octombrie. În România, ora de vară este corelată cu orarul de vară practicat în statele Uniunii Europene.
Ora oficială de vară, a Europei Orientale, la care trecem în noaptea de sâmbătă spre duminică, a fost introdusă în România pentru prima dată în 1932. Până în 1939, a funcţionat în fiecare an, între prima duminică din aprilie, ora 00.00, şi prima duminică din octombrie, ora 01.00 (ore locale). Între 1941 şi 1979 nu s-a mai folosit ora de vară.
În 1979, România a semnat Convenţia fusurilor orare, iar în 1997, prin Ordonanţa nr. 20 privind stabilirea orarului de vară şi a orei oficiale de vară pe teritoriul României, la art (1) se precizează că: „În cadrul orarului de vară se stabileşte ora oficială de vară, decalată cu o oră în avans faţă de ora Europei Orientale, aplicabilă din ultima duminică a lunii martie, ora 3.00, care devine ora 4.00, până la ultima duminică a lunii octombrie, ora 4.00, care devine ora 3.00″, scrie stiripesurse.ro.