Mănăstirea Suceviţa reprezintă un monument istoric de seamă al ţării noastre, datând de la sfârşitul secolului al XVI-lea. Situată în satul Suceviţa, aflat la sud-vest de Rădăuţi, mănăstirea face onoare oraşului Suceava, important centru economic al României, şi totodată o răscruce de drumuri.
Într-o călătorie de vizitare a mănăstirilor din vremea lui Ştefan cel Mare şi a urmaşilor săi, ajuns la Mănăstirea Suceviţa, drumeţul se va afla în faţa unui întreg univers spiritual. Pornind de la arhitectura complexului, ce seamănă mai mult a cetate fortificată sau curte domească, cuprinzând central biserica, mănăstirea se prezintă ca un nucleu al credinţei ortodoxe, ce păstrează şi astăzi farmecul şi atmosfera monahală străveche. In incinta fortificată se găsesc casele domneşti şi chiliile, dar şi un muzeu ce păstrează autentice valori ale artei religioase de secol XV – XVI: sculptură în lemn şi piatră, broderii, argintărie şi manuscrise care au fost dăruite mănăstirii de ctitorii şi de urmaşii acestora.
Întregul complex pe care îl reprezintă mănăstirea Suceviţa impresionează prin îmbinarea armonioasă dintre arhitectură (religioasă, de apărare şi civilă), pictură, sculptură (în piatră şi lemn) şi exemple ale artei decorative religioase. Astfel, mănăstirea face dovada continuităţii trdiţiei autohtone a veacurilor XV şi XVI, reprezentând un simbol al dăinuirii în timp.
Istoria mănăstirii Suceviţa, cunoscută prin tradiţie şi confirmată de cercetările arheologice, este puternic legată de numele familiei Movileştilor. Avându-şi începutul într-un modest schit de lemn, atribuit călugărului Pahomie, aşezarea monahală ce astăzi poartă numele de Suceviţa, ia fiinţă printr-o biserică din zid ridicată la sfârşitul secolului al XVI-lea de Gheorghe Movilă. Cel mai mare dintre fraţii Movilă, acesta îmbracă haina călugărească la mănăstirea Probota, ajungând mitropolit al Moldovei.
La început o mănăstire de proporţii modeste, al cărei stareţ a fost chiar fondatorul ei, Gheorghe Movilă, Suceviţa a fost zidită cu cheltuiala întregii familii, devenind ulterior o adevărată emblemă a boierilor Movileşti.
Cu aspectul de cetate medievală dat de zidurile fortificate ce desenează perimetrul complexului, Suceviţa îşi întâmpină astăzi vizitatorii cu ecoul unei istorii multiseculare. Unicitatea monumentului este dată şi de pictura exterioară a cărei strălucire a rezistat, timp de aproape patru veacuri, vremilor şi intemperiilor şi tocmai deaceea, alături de celelalte monumente din nordul Moldovei, reprezintă valoroase repere în istoria artei univer
In muzeul mănăstirii se păstreză o capsulă de argint aurit cu părul Elisavetei, soţia lui Ieremia Movilă. În anul 1617 Elisaveta împreună cu al său fiu, Alexăndrel a fost prinsă de turci şi dusă în robie la Constantinopol, iar în semn de nemărginită durere, şi-a tăiat părul şi l-a trimis la Suceviţa.
Stiaţi că în O samă de cuvinte cronicarul Neculce povesteşte că “Ieremia Vodă au pus multă avere la mănăstirea Suceviţă într+un beci sub curţile domneşti. Iară dupa moartea lui vinit-au doamna cu ginerii ei din Ţara Leşască şi au luat ace avere toată, de s-au dus cu dânsa de au făcut oaste în Ţara Leşască şi au vinit în Moldova. Care stau tainele şi până astădzi deşarte, unde au fost ace avere” ? (Ion Neculce – Letopiseţul ţării Moldove
Pe faţada nordică, pe o mare suprafaţă se desfăşoară cel mai valoros ansamblu pictural exterior al Suceviţei, cunoscut sub numele de “Scara lui Ion Climax”, după numele celui care a povestit legenda scării cerurilor. Aceasta scenă reprezintă o veche credinţă populară, cum că sufletul după moarte trebuie să treacă prin mai multe vămi (vămile văzduhului), pentru a ajunge la judecătorul suprem. Această scară mai este numită “Scara cerurilor” sau “Scara virtuţilor,,
Paul Henry considera Mănăstirea Suceviţa “testamentul artei moldoveneşti din secolul al XVI-lea “ ?
