Premierul liberal Ilie Bolojan a avut astazi, o întâlnire cu liderii PNL din județ. Senatorul Gheorghe Flutur a fost prezent doar la sedința de la CJ unde s-a semnat contractul pentru A7 nu și la reuniunea de la sediul partidului. Presa nu a avut acces așa că jurnaliștii redau doar declaratiile făcute de politicieni după reuniunea de partid.
La reuniunea au participat ministrul Educației, Mihai Dimian, deputatul liberal Ioan Balan, președinta PNL Suceava, Angelica Fădor, președintele Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftime, lider al PNL Botoșani, precum și primari și lideri liberali din județul Suceava.
Premierul Ilie Bolojan a susținut o conferință de presă în care a vorbit despre vizita sa la Suceava, despre investițiile în educație și infrastructură, dar și despre măsurile pregătite de Guvern pentru accelerarea proiectelor finanțate din fonduri europene.
Premierul a precizat că ziua a început cu o vizită pe șantierele Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, împreună cu ministrul Educației, Mihai Dimian. „Dimineață, împreună cu domnul ministru al Educației, domnul rector Dimian, am făcut o vizită pe șantierele Universității «Ștefan cel Mare». Vreau să-l felicit pentru lucrările importante care sunt în derulare și pe care Universitatea le-a câștigat în anii trecuți prin PNRR, pentru că vor schimba fața învățământului universitar sucevean. De asemenea, se cuvine să-i mulțumesc că a acceptat preluarea mandatului de ministru al Educației într-o perioadă care nu este comodă”, a declarat Ilie Bolojan. Șeful Guvernului a amintit apoi inaugurarea creșei din Burdujeni, realizată prin programul „Sfânta Ana”, cu finanțare europeană. „Am continuat cu vizita la creșa realizată prin programul «Sfânta Ana», finanțată din fonduri europene, al 66-lea obiectiv finalizat”, a spus premierul.
Bolojan a vorbit și despre semnarea contractelor pentru autostrada A7 Pașcani–Suceava, pe care a numit-o cel mai important proiect pentru această parte a țării. „Am închis administrativ această vizită prin semnarea celui mai important proiect pentru această parte de țară, segmentele de autostradă din A7, de la Pașcani la Suceava. Este un proiect important, finanțat prin programul SAFE. Dacă nu era acest program, trebuie să recunoaștem, nu aveam capacitatea de finanțare a acestor proiecte”, a declarat Bolojan. Premierul a explicat că programul SAFE permite continuarea finanțării unor proiecte majore de infrastructură, în condițiile în care valoarea contractelor semnate anterior depășește semnificativ sumele disponibile prin PNRR. „Față de cele 5,5 miliarde de euro pe care le-am avut prin PNRR pe componenta de transport, s-au semnat în anii trecuți contracte de 19,5 miliarde de euro, deci de aproape patru ori mai mult. Această finanțare vine să conecteze această regiune importantă a țării noastre înspre București”, a precizat Ilie Bolojan.
Șeful Guvernului a arătat că, în următorii ani, un obiectiv strategic pentru România trebuie să fie și realizarea autostrăzii A8, care să asigure trecerea Carpaților și conectarea Moldovei atât spre vest, cât și spre București. „Așa cum am spus, unul dintre obiectivele anilor următori pentru guvernele României și pentru această zonă, strategic, este trecerea Carpaților, autostrada A8, în așa fel încât să existe conectarea strategică atât pe relația vest, dar și spre centrul de greutate al țării noastre, care este capitala București”, a afirmat premierul.
În cadrul discuțiilor cu primarii liberali, Ilie Bolojan a spus că au fost abordate și probleme administrative, în special cele legate de absorbția fondurilor europene și de finalizarea proiectelor aflate în derulare.
Premierul a anunțat că Guvernul urmează să adopte, luni seara, o ordonanță de urgență care să permită accelerarea finanțării proiectelor europene prin plăți rapide, efectuate direct de la Ministerul Finanțelor.
„Am discutat despre probleme administrative care îi interesează pe primari, legate de absorbția de fonduri europene, și am anunțat că luni seara Guvernul va adopta o ordonanță care va permite finanțarea proiectelor europene prin plăți rapide, direct de la Ministerul de Finanțe, în așa fel încât procedurile de verificare, care astăzi durează câteva luni, să nu lungească proiectele și să le putem termina până la sfârșitul lunii august”, a declarat Ilie Bolojan.
Pe lângă sistemul de plăți rapide, Executivul va deschide și o linie de finanțare de două miliarde de lei, prin credite din Trezorerie, pentru acoperirea cheltuielilor neeligibile ale proiectelor europene derulate de autoritățile locale.
„De asemenea, va fi o linie de finanțare de două miliarde de lei pentru acoperirea, prin credite din Trezorerie, a cheltuielilor neeligibile ale acestor proiecte. Multe dintre primării au cheltuieli suplimentare care nu sunt acoperite din fonduri europene și pentru care nu au capacitate financiară”, a explicat șeful Guvernului.
Ilie Bolojan a spus că speră ca măsurile anunțate să permită finalizarea proiectelor aflate în derulare până la sfârșitul lunii august, inclusiv în județele Suceava și Botoșani.
„Sper că, la finalul lunii august, proiectele care sunt și în această regiune a țării vor fi finalizate în localitățile din cele două județe, în așa fel încât să creăm condiții mai bune de viață, să avem școli dotate, să avem blocuri anvelopate, să avem lucrări importante finalizate pentru a crea condiții de dezvoltare cetățenilor țării noastre”, a conchis premierul Ilie Bolojan.
Potrivit președintei PNL Suceava, Angelica Fădor, discuțiile au vizat atât teme administrative, cât și subiecte politice. „În cadrul întâlnirii s-au discutat chestiuni administrative, chestiuni politice, iar concluzia acestei întâlniri frumoase cu colegii primari a fost aceea că Partidul Național Liberal trebuie să ia decizii înțelepte în următoarea perioadă, să dea dovadă de verticalitate și suntem alături de domnul președinte Bolojan”, a declarat Angelica Fădor.

