Reorganizare doar pentru unii, nu și pentru cei cu carnet la partid sau cu pile. Libertatea a realizat o ancheta referitoare la măsurile pe care vreas sa le ia Bolojan si cum vrea sa introducă scanaea facială, o investitie care costă dar pentru care Guvernul are bani.
Ilie Bolojan intenționează să ia măsuri de verificare la sânge a angajaților de la Senat după protestul împotriva sa: a cerut ca în câteva săptămâni, intrarea și ieșirea salariaților să se facă prin recunoaștere facială, nu prin scanarea cartelei de acces, astfel încât să fie sigur că aceștia nu bifează cartelele colegilor lor când vin sau ies, arată surse din Senat pentru Libertatea.
A verificat prezența prin birouri Mai mult, Bolojan a trimis controale să vadă dacă salariații sunt prezenți la birou, ba chiar unora le-au fost inspectate calculatoarele pentru a vedea istoricul de navigare. „Încearcă să găsească ceva astfel încât să aibă motive cât mai valide juridic pentru concedierea celor incomozi”, acuză un angajat.
„Bolojan a cerut secretarului general (intrarea prin recunoaștere facială – n.r.), care mai departe a cerut departamentului IT, care acum caută soluție tehnică. Erau agitați cei de la IT”, spune sursa sub anonimat, arata jurnaliștii de la Libertatea.
Conform surselor jurnaliștilor de la Libertatea ar fi vorba de introducerea unor noi turnicheți de prezență, cu camere video. PSD nu vede cu ochi buni concedierea oamenilor săi Secretarul general al Senatului este Mario Oprea, parlamentar PNL încă din 2004, ales pe listele din Dolj. Momentan, nu este clar dacă această variantă poate fi introdusă sau dacă aceasta chiar va fi implementată din cauza complicațiilor tehnice, legale și politice. Coaliția nu s-a pus de acord cu privire la reforma lui Bolojan, iar PSD-ul nu vede cu ochi buni faptul că Bolojan vrea să îi elimine din oameni. Senatul nu a răspuns până acum solicitării Libertatea privind inițiativele conducerii.
„Au plecat dezamăgiți”
„Imediat după protestul angajaților au venit în control. I-au verificat calculatorul Cristinei Târteață, inclusiv istoricul de navigare. Toată lumea era în regulă. Au plecat dezamăgiți”, continuă angajatul.
Cristina Târteață este angajata Parlamentului care s-a contrazis cu Ilie Bolojan pe holurile Parlamentului la protestul angajaților. Fost secretar de stat din partea PSD la Ministerul Turismului în 2017 pe filiera Sorin Grindeanu, aceasta este acum consilier la Comisia de Transport și Infrastructură.
„Încă din decembrie, ei au plănuit totul. Au detașat oameni la comisii, iar pe cei fără spate politic îi trimit la subsol, să lucreze în mucegai. Nici măcar semnal la telefon nu ai acolo. Oficial, tot Senatul tremură și dă examen, practic se știe deja cine ar trebui să fie dat afară”, acuză un alt angajat.
Problema GDPR Angajații acuză că scanarea facială la acces și ieșire încalcă normele GDPR – regulamentul european privind viața privată. Aceștia compară măsura cu situația din China, unde statul te spionează în mod curent. „Nu există baza legală pentru care să ceri acces pe bază de date personale. Ne transformăm în China! E ireal așa ceva”, arata pentru Libertatea un angajat de la Senat.
În plus, nu e o măsură practică: „Gândiți-vă ce ar însemna ca 700 de oameni să se scaneze de fiecare dată la venire și plecare. Pentru noi ar însemna încă o oră de stat la coadă dimineața și încă o oră seara”. Concomitent, se fac angajări Alt angajat a spus că Bolojan nu poate susține că face o „reformă” în timp ce în același timp se fac angajări. Ziarul Național a relatat cazul unei consiliere a senatoarei Arina Moș, fost viceprimar al Oradei și apropiată de Bolojan. Libertatea a scris că, deși în acest moment sunt 40 de posturi vacante, conducerea Senatului nu se atinge de ele la reorganizare.