administratieULTIMA ORĂ

Ilie Bolojan pe furiș la Broșteni. Gheorghe Șoldan îi laudă vizita și anunță sinistrații că săptămâna viitoare, vor intra în conturile persoanelor afectate banii alocați de Guvern

Premierul Ilie Bolojan a fost ieri pe furiș în Broșteni. Vizita sa nu a fost anunțată în localitate dar nici pe surse oficiale astfel că după întâlnirea de la Neamț unde au participat și autoritățile județului Suceava a urmat deplasarea premierului în județul Suceava.  Șeful administrației județene a ținut să îi mulțumească primului ministru pentru deplasare aîn zona cea mai afectată de furia naturii și pentru faptul că acesta ,,a înțeles nevoia județului Suceava de a primi sprijinul Guvernului pentru reconstrucția zonei,,. 
Ce spune Gheorghe Șoldan pe pagina sa de facebook ieri seară:
Astăzi(n.rep-ieri), alături de premierul Ilie Bolojan, de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, și de prefectul județului Suceava, Traian Andronachi, am fost la Broșteni, în zona lovită cel mai puternic de inundațiile de luna trecută.
Am discutat despre sprijinul de care au nevoie atât orașul Broșteni, cât și județul Suceava pentru reconstrucția infrastructurii afectate: drumuri județene, diguri, poduri și lucrări hidrotehnice care să prevină astfel de dezastre în viitor.
Chiar dacă la #Broșteni am văzut o #solidaritate exemplară, voluntari, asociații și organizații, firme de construcții, comunități întregi care ridică case pentru sinistrați, este nevoie în continuare de sprijin financiar pentru fiecare gospodărie.
Fiindcă trebuie reconstruite și curți, grădini, anexe, garduri…
Mulți oameni au pierdut tot.
Începând de săptămâna viitoare, vor intra în conturile persoanelor afectate banii alocați de Guvern, conform formulei stabilite zilele trecute prin hotărârea privind despăgubirile pentru inundațiile din Suceava și Neamț.
A fost activat și mecanismul Restore, prin care vom primi o primă tranșă de 15 milioane de euro, fonduri europene nerambursabile, doar pentru infrastructura rutieră, sumă care va putea fi suplimentată în funcție de necesități.
În acest moment, rețeaua electrică este aproape reparată in totalitate, mai avem doar câteva zone unde se intervine punctual.
Rețeaua de apă potabilă este funcțională.
Rețeaua de canalizare, însă, este afectată pe o distanță de trei kilometri, dar de săptămâna viitoare vom începe și aici lucrările de refacere.
Am discutat toate aceste aspecte cu premierul Ilie Bolojan și îi mulțumesc pentru faptul că a înțeles nevoia județului Suceava de a primi  sprijinul Guvernului pentru reconstrucția zonei și pentru ca viața comunităților afectate de inundațiile-record din noaptea de 27/28 iulie să revină la normal.
Ce spune premierul Ilie Bolojan, tot pe facebook:
Premierul Ilie Bolojan, pe Facebook: „Astăzi9n.rep-ieri) am fost în localitatea Broșteni din județul Suceava, cea mai grav afectată de inundațiile de la sfârșitul lunii iulie.
În astfel de situații critice, responsabilitatea Guvernului este să asigure intervenția de urgență, să susțină financiar familiile sinistrate și să aloce fonduri pentru refacerea infrastructurii, astfel încât viața să revină cât mai repede la normal.
Pe lângă sprijinul acordat imediat, care a constat în hrană, apă, spații provizorii de locuit și alte necesități urgente, precum și un prim ajutor financiar acordat familiilor sinistrate, Guvernul a alocat peste 7,4 milioane de lei pentru refacerea locuințelor distruse total sau parțial de inundații.

În județul Neamț, sumele au fost deja virate, respectiv 2,5 milioane de lei, iar în județul Suceava aproape 4,9 milioane de lei vor fi virați luni și marți, săptămâna viitoare.
Primele două etape au fost rezolvate, iar toate aspectele legate de refacerea infrastructurii au fost clarificate astăzi. În două săptămâni vom finaliza și această problemă.
Mulțumesc tuturor celor care, în aceste săptămâni, au susținut și s-au implicat prin donații și sprijin efectiv în ajutorarea celor afectați. Un rol important l-au avut pompierii, care, zilnic, în număr de 300 din toate județele țării, au fost prezenți în zonele sinistrate, muncind cot la cot cu oamenii.
Mulțumesc, de asemenea, tuturor organizațiilor neguvernamentale, bisericilor și autorităților locale care s-au implicat în sprijinirea oamenilor”.