administratie

Ilie Bolojan îndeamnă populația să consume mai puțină energie

Guvernul le cere populației, companiilor și autorităților să reducă voluntar consumul în intervalul critic al serii. Nu au fost anunțate restricții obligatorii pentru consumatorii casnici.

Apelul vizează, în principal:

  • reducerea consumului neesențial în locuințe între orele 19:00 și 23:00;
  • diminuarea iluminatului arhitectural al clădirilor;
  • reducerea intensității iluminatului public între orele 21:00 și 23:00;
  • limitarea activităților desfășurate seara în clădirile instituțiilor publice;
  • mutarea lucrărilor de mentenanță și reparații în această perioadă;
  • reducerea voluntară a producției de către marii consumatori industriali.

Bolojan susține că primele efecte ale apelului Guvernului sunt deja vizibile. Consumul înregistrat luni dimineață ar fi fost cu aproximativ 200 MW mai mic decât în intervale comparabile.

„Fiecare companie, fiecare autoritate, fiecare familie poate să facă o mică economie. Aceste economii se adună și au ca efect asigurarea necesarului de energie pentru toți consumatorii, atât pentru cei casnici, cât și pentru instituții, spitale sau marile companii”, a declarat premierul.

Primăriile, chemate să reducă iluminatul public

Autoritățile locale au primit un apel separat pentru diminuarea iluminatului public și oprirea iluminatului arhitectural în orele de vârf.

Primăriile care au sisteme de telegestiune pot reduce intensitatea luminii fără să oprească total iluminatul stradal. Economiile ar trebui realizate mai ales între orele 21:00 și 23:00.

„Fac un apel către autoritățile locale, către toate instituțiile publice, ca la orele serii să reducă activitățile care țin de clădiri și de iluminatul arhitectural. Acolo unde au sisteme de telegestiune privind iluminatul public, să regleze intensitatea luminoasă”, a spus Ilie Bolojan.