Hotul care a patruns in cladirea Parorhiei ,,Sf. Mihail și Gavril” Gura Humorului a fost prins.
În continuarea cercetărilor data de 03.02.2023, cu privire la sesizarea preotului paroh la Parohia ,,Sf. Mihail și Gavril” Gura Humorului, privind faptul că în noaptea de 29/30.01.2023, persoane necunoscute au pătruns prin efracție în clădirea parohiei și este posibil să fi sustras bunuri, în urma probatoriului administrat s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Balan Aron de 28 ani din or Gura Humorului, jud. Suceava, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1, lit. d, alin. 2 lit. b din Cod Penal iar prin ordonanța din data de 03.02.2023 s-a dispus față de acesta măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.
După ce față de Balan Aron s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, lucrătorii Compartimentului Investigații Criminale au documentat activitatea infracțională a acestuia, sens în care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale sub aspectul comiterii a altor 8 (opt) infracțiuni de furt calificat.
În acest context, prin sesizarea motivată adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului, s-a propus înlocuirea măsurii preventive dispuse anterior cu măsura arestării preventive, propunere care a fost însușită de unitatea de parchet, care a sesizat instanța de judecată.
La data de 17.03.2023 Judecătoria Gura Humorului a admis propunerea formulată de unitatea de parchet și a dispus înlocuirea măsurii preventive anterioare cu măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile față de inculpatul Balan Aron, care în prezent se află în C.R.A.P. Suceava, deoarece a fost arestat preventiv într-o altă cauză.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1, lit. d, alin. 2 lit. b din Cod Penal, cauza urmând a fi soluționată procedural sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.