O pană informatică la sistemul Microsoft la nivel global provoacă probleme la numeroase companii, între care unele din sectoarele aerian, financiar, al mijloacelor de comunicare în masă, precum şi în alte industrii, informează vineri agenţiile internaţionale de presă, citate de Agerpres.
Potrivit Downdetector, un site web care monitorizează întreruperile, încă de joi seară s-au înregistrat vârfuri bruşte privind incidente la diferite site-uri web care includ aplicaţii Microsoft, scrie EFE.
Problemele care au început să fie detectate în Statele Unite s-au răspândit acum în diferite părţi ale lumii.
Microsoft Azure, platforma de cloud computing pentru gestionarea aplicaţiilor şi serviciilor, a confirmat pe reţelele de socializare că au fost semnalate probleme şi că investighează şi lucrează la rezolvarea acestora.
Zborurile principalelor companii aeriene americane au fost suspendate
Marile companii aeriene americane, inclusiv Delta, United şi American Airlines, şi-au suspendat vineri devreme toate zborurile din cauza unei probleme privind comunicaţiile, potrivit Federal Aviation Administration, relatează AFP şi EFE.
Toate zborurile, “indiferent de destinaţie”, au fost blocate din cauza “problemelor cu comunicaţiile”, a declarat FAA într-o notificare către companiile aeriene.
Nu se ştie cât va dura oprirea la sol a aeronavelor, deşi FAA a indicat că se efectuează actualizări ale sistemului pentru a se reveni la normalitate.
Consemnarea la sol a avioanelor vine după ce o întrerupere majoră a Microsoft a blocat la sol joi pentru ore întregi aeronave ale companiei americane low-cost Frontier Airlines, într-un incident care pare să fi fost rezolvat. Alţi competitori, precum Allegiant şi SunCountry, au declarat, de asemenea, că au dificultăţi, inclusiv cu operaţiunile de rezervare online, facturare şi management al călătoriilor, relatează presa locală.
Probleme majore pe aeroporturile şi pe căile ferate europene
Traficul aerian a fost suspendat vineri dimineaţă pe aeroportul Berlin-Brandenburg din cauza unor probleme tehnice, a informat presa germană.
“Din cauza unei defecţiuni tehnice, există întârzieri la facturare. Operaţiunile de zbor sunt suspendate până la ora 10:00 (08:00 GMT), a declarat un purtător de cuvânt al aeroportului pentru ziarul Bild, fără a oferi mai multe detalii.
Potrivit radiodifuzorului public rbb, din cauza unor probleme tehnice masive, operaţiunile de zbor au fost întrerupte vineri dimineaţă, iar un purtător de cuvânt al aeroportului a confirmat că nicio aeronavă nu a putut decola sau ateriza.
Informaţii neconfirmate sugerează că a avut loc o defecţiune masivă la un server şi că sistemele de urgenţă au fost activate.
Aeroportul Schiphol din Amsterdam, unul dintre cele mai aglomerate hub-uri din Europa, este afectat de pana informatică globală, a declarat vineri un purtător de cuvânt.
“În prezent, există o pană informatică mondială. Întreruperea are un impact asupra zborurilor de la şi către Schiphol. Impactul este în prezent în curs de cartografiere”, a transmis Aeroportul Schiphol într-un comunicat în care a adăugat că nu este încă clar câte zboruri au fost afectate.
Se ştie însă că au fost afectate aeroportul Eindhoven din sudul Olandei, compania aeriană Transavia şi spitale olandeze.
Operaţiunile aeriene ale Air France sunt “întrerupte la anumite escale” din cauza unei pene informatice uriaşe care afectează multe companii din întreaga lume, a anunţat vineri compania aeriană, citată de AFP.
Zborurile aflate deja în desfăşurare nu sunt afectate, a adăugat compania, fără a specifica la ce destinaţii se întâmpină probleme. Zborurile cu plecare şi sosire pe aeroporturile pariziene Roissy-Charles de Gaulle şi Orly, principalele puncte de intrare în Franţa pentru Jocurile Olimpice, funcţionează normal, potrivit site-ului grupului ADP, operatorul aeroporturilor pariziene.
Toate aeroporturile spaniole se confruntă cu “perturbări” din cauza penei informatice globale, a anunţat vineri Aena, cel mai mare operator aeroportuar din lume după numărul de pasageri.
“Din cauza unui incident la sistemul informatic, au loc întreruperi în sistemele Aena şi în aeroporturile reţelei din Spania”, indică grupul, care raportează posibile “întârzieri” într-un mesaj pe o reţea de socializare.
Acest “incident tehnic global afectează în principal punctele de check-in şi de informare a pasagerilor”, precizează Aena, care a informat că efectuează anumite operaţiuni “cu ajutorul sistemelor manuale” în aşteptarea remedierii acestei defecţiuni.
“Continuăm să lucrăm cu toate părţile implicate” pentru a “remedia această situaţie cât mai curând posibil”, adaugă compania.
Principalul operator aeroportuar mondial, Aena, deţinut în proporţie de 51% de statul spaniol, gestionează peste 60 de aeroporturi, dintre care 46 doar în Spania, a doua cea mai mare destinaţie turistică din lume după Franţa. Grupul a transportat anul trecut 283 de milioane de pasageri. AGERPRES