ACTUALITATENAȚIONAL

Guvernul va crește vârsta de pensionare pentru militari în termen de 30 de zile după adoptarea OUG privind administrația

Guvernul urmează să modifice, în cel mult 30 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență privind reforma administrației, Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare. Astfel, vârsta standard de pensionari pentru militari va crește etapizat.

Modificările vor fi propuse de Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Afacerilor Interne, se precizează în document.

„În scopul aplicării prevederilor alin. (1), în termen de maximum 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Guvernul va aproba, la propunerea Ministerului Apărării Naționale și a Ministerului Afacerilor Interne, modificarea și completarea Legii nr.223/2015 privind pensiile militare de stat, cu  modificările și completările ulterioare, în scopul creșterii etapizate și progresive a vârstei standard de pensionare, cu aplicarea unor măsuri tranzitorii și fără afectarea persoanelor care îndeplinesc condițiile legale pentru obţinerea unei pensii de serviciu la data adoptării actului normativ”, se arată în document.

Concret, vârsta ajunge la 65 de ani în 2034 și va crește treptat în fiecare an.

În cursul zilei de miercuri, Ministerul Dezvoltării a publicat pe pagina sa, în transparență decizională, proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului privind măsurile din administrație, în varianta agreată de Coaliție. Printre măsurile agreate sunt cele privind majorarea impozitului cu 100% pentru clădirile construite fără autorizație pentru 5 ani sau publicarea  listelor cu contribuabili fără restanțe.

Pentru reducerea cheltuielilor publice, proiectul propune limitarea salariilor din instituțiile subordonate Ministerului, reducerea cu 30% a numărului maxim de posturi de la nivelul unităților administrativ-teritoriale sau reducerea a 6.102 de posturi de consilieri personali.