Cumulul pensiei cu salariul va fi posibil dacă renunți la 85% din valoarea pensiei speciale. Dacă ai lucrat la pensie contributivă, ți-ai făcut toată vechimea, nu e problemă, spune Ilie Bolojan.
Noi reguli pentru angajări la stat cu păstrarea pensiei
„Cumulul pensiei cu salariul va fi posibil dacă renunți la 85% din valoarea pensiei speciale. Dacă ai lucrat la pensie contributivă, ți-ai făcut toată vechimea, nu e problemă. El anunță că se ia în calcul ca persoanele care au așa-numite pensii speciale să se mai poată angaja în instituții ale statului doar dacă păstrează o mică parte din pensie“, transmite Bolojan.
Bolojan subliniază că decizia nu este doar una de echitate, ci și de sustenabilitate a sistemului public.
În ceea ce privește persoanele care au pensii de contributivitate și care au ieșit la pensie pe bază de vechime, premierul spune că în astfel de cazuri nu vor fi probleme privind cumulul pensiei cu salariul.
„Cumulul pensiei cu salariul (în insittuțiile publice – n.r.) va fi posibil dacă renunți la 85% din valoarea pensiei, pensie specială. Dacă ai lucrat la pensie contributivă, și-ai făcut toată vechimea, nu e niciun fel de problemă.
Avem cel puțin 15.000 de angajați în această situație și atunci noi trebuie să face, o reducere de personal în administrație, e anormal să dai un om care nu are altă sursă de venit și să ții un om care s-apensionat la 50-52 de ani, s-a reangajat a doua zi la stat și care are, totuși, o sursă de venit”, a declarat Ilie Bolojan la Digi 24.
Premierul subliniază că proiectul de lege va fi supus votului Parlamentului.
„Nu e doar o problemă de echitate, e pur și simplu o problemă de suportabilitate economică”, spune primul ministru amintind că sistemul de pensii nu mai e sustenabil, având în vedere sectoarele în care se fac pensionări la vârste tinere.
„Nu ne putem gândi că ne va fi mai bine, dacă nu sunt mai mulți oameni în economia românească“, adaugă primul ministru.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunța la finele anului trecut că și în 2026 va continua cumulul pensiei cu salariul, cu prioritate în sănătate, educație și alte sisteme critice. Ministrul spune că este o măsură necesară pentru a păstra în sistem profesioniștii cu experiență, în special în specialitățile deficitare, acolo unde fiecare medic contează.
În plus, printr-un memorandum aprobat de Guvern la propunerea Ministerului Sǎnǎtǎții, se pot organiza concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din spitale.

