BREAKING NEWSINTERNAȚIONAL

Guvernul Bulgariei, dărâmat prin moţiune de cenzură. A rezistat doar o jumătate de an, ţara intră în criză politică

Guvernul bulgar condus de premierul liberal Kiril Petkov a fost înlăturat miercuri printr-o moţiune de cenzură, care aruncă ţara într-o nouă criză politică pe fond de divergenţe accentuate de războiul din Ucraina, după deja trei runde de alegeri desfăşurate anul trecut.

Această moţiune de cenzură a fost adoptată cu votul a 123 de deputaţi dintr-un total de 240, în timp ce împotrivă au votat 116, un deputat fiind absent, a anunţat vicepreşedintele parlamentului, Miroslav Ivanov.

Coaliţia eterogenă formată în decembrie, după un deceniu în care la guvernare s-a aflat controversatul Boiko Borisov, s-a fisurat însă la începutul lunii iunie, când a pierdut sprijinul partidului antisistem ‘Există un astfel de popor’ (ITP) în urma disputelor legate de cheltuielile bugetare şi de decizia dacă Bulgaria să deblocheze sau nu negocierile de aderare a Macedoniei de Nord la Uniunea Europeană.

Aflat în opoziţie, GERB, partidul conservator al lui Borisov, a profitat de breşă şi a depus o moţiune de cenzură, acuzând ‘eşecul politicii economice şi financiare a guvernului’, în contextul unei explozii a preţurilor.