GENERAL

Guvernul a aprobat mai multe zile libere în 2023. Calendarul complet al sărbătorilor legale 2023 Author: Sara Andreescu

Este oficial, Guvernul a aprobat miercuri mai multe zile libere în 2023. Categoriile de angajați care vor face punte cu ocazia sărbătorilor legale 2023 și zilele libere de la stat pentru anul viitor.

Mai multe zile libere în 2023 pentru angajații din sectorul bugetar.Hotărârea a fost aprobată în ședința Guvernului de miercuri și face referire la zilele de 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august 2023, zile care se situează în preajma unei sărbători legale în care nu se lucrează.

”Decizia de a stabili zilele libere la începutul anului, pentru personalul din sistemul bugetar, a fost luată potrivit Codului Muncii, astfel încât angajatorii şi angajaţii să îşi poată stabili şi previziona zilele libere pentru întregul an. Prevederile actului normativ nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza procesului de producţie sau specificului activităţii şi nici magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în zilele de 23 ianuarie, 2 iunie şi 14 august 2023 sau participanţilor în aceste procese”, precizează Ministerul Muncii.

Minivacanță de 4 zile în ianuarie 2023

Guvernul a decis ca ziua de 23 ianuarie 2023 să fie zi liberă pentru salariații din sectorul public, ceea ce înseamnă o minivacanță de 4 zile în prima lună a anului, cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române.

Astfel, pentru anumite categorii de angajați, weekendul 21-22 ianuarie se poate prelungi cu încă doua zile libere luni (23 ianuarie) și marți( 24 ianuarie).

Nu toți bugetarii se vor bucura de aceste zile libere în 2023, se arată în hotărârea de Guvern transmisă de premierul Nicolae Ciucă.

Prevederile nu se aplică:

– în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii.

– magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în ziua de 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august 2023 și nici participanților în aceste procese

Pentru recuperarea zilelor libere, instituţiile şi autorităţile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 28 februarie, 30 iunie, respectiv 31 august 2023, potrivit planificărilor stabilite.

Zile libere 2023

Anul 2023 are 15 zile libere legale: 3 în weekend și 12 în timpul săptămânii, potrivit prevederilor Codului Muncii.

Chiar dacă declararea zilelor de 6 și 7 ianuarie, date care marchează   Boboteaza   și   Sfântul Ioan   în calendarul creștin ortodox, se regăsește în două propuneri legislative care se află în prezent la Camera Deputaților, cameră decizională a Parlamentului, aceste prevederi nu au fost adoptate pentru 2023.

Ceea ce înseamnă că sărbătorile legale 2023 în care nu se lucrează rămân aceleași prevăzute de articolul 139 din  Codul Muncii  .

Calendar zilele libere legale în 2023

 

  • 1 ianuarie – duminică – Anul Nou
  • 2 ianuarie – luni – A doua zi după Anul Nou
  • 24 ianuarie – marți – Ziua Unirii Principatelor României
  • 14 aprilie – vineri – Vinerea Mare
  • 16 aprilie – duminică – Paște ortodox
  • 17 aprilie – luni – A doua zi de Paște ortodox
  • 1 mai – luni – Ziua Muncii
  • 1 iunie – joi – Ziua Copilului
  • 4 iunie – duminică – Rusalii
  • 5 iunie – luni – a doua zi de Rusalii
  • 15 august – marți – Adormirea Maicii Domnnului
  • 30 noiembrie – joi – Sfântul Andrei
  • 1 decembrie – vineri – Ziua Marii Uniri
  • 25 decembrie – luni – Crăciunul
  • 26 decembrie – marți – A doua zi de Crăciun
  • două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creștine, pentru persoanele aparținând acestora.