administratie

Guvern/ Modificări în finanțarea proiectelor culturale de interes public

Guvernul a adoptat în ședința de joi, 12 iunie 2025, amendamentul la Acordul cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru finanţarea Proiectului privind finalizarea construcției, renovarea sau reabilitarea clădirilor culturale de interes public din România, semnat la Bucureşti la 4 mai 2007 şi la Paris la 14 mai 2007

Actul normativ elimină Sala ”Omnia” din București din lista celor 5 obiective incluse în Acordul-cadru de împrumut dintre România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei destinat Proiectului privind finalizarea construcției, renovarea sau reabilitarea clădirilor culturale de interes public, luând în considerare decizia recentă de trecere a dreptului de proprietate asupra acestui obiectiv emblematic de la Ministerul Culturii la Ministerul Afacerilor Interne – modificare față de care reprezentanții BDCE au precizat că nu au nicio obiecție.

Amendamentul convenit ca urmare a acestei schimbări nu majorează obligațiile financiare asumate de România față de BDCE prin Acordul-cadru de împrumut, care a inclus inițial 5 obiective culturale de interes public, între care și Sala ”Omnia”. Aceasta urma să fie consolidată și amenajată pentru a găzdui viitorul sediu al Centrului Național al Dansului. În urma unor analize efectuate recent care au evidențiat oportunitatea schimbării destinației, Sala ”Omnia” a trecut în administrarea Ministerului Afacerilor Interne, în vederea desfășurării unor activități specifice.

Cele cinci obiective incluse în Acordul-cadru inițial sunt Biblioteca Națională -București, Teatrul Național “I.L Caragiale”, Teatrul Maghiar din Cluj-Napoca, Muzeul Național al Revoluției Anticomuniste din Decembrie 1989 și reabilitarea Sălii Omnia” din București pentru a găzdui Centrul Național al Dansului.

Ca urmare a scoaterii Sălii ”Omnia” din Acordul-cadru, partea română va continua în perioada următoare dialogul cu finanțatorul extern cu privire la actualizarea costului proiectului și respectiv a distribuirii acestuia pe surse de finanțare, urmare acestor modificări, inclusiv cu privire la extinderea datei limită de finalizare, cu luarea în considerare a necesităților actuale aferente activităților rămase de executat în cadrul proiectului și a prevederilor acordului de împrumut. Elementele care vor fi astfel convenite între părți vor face obiectul unui amendament separat la acord, care va fi ulterior supus aprobării prin hotărâre de Guvern.