NAȚIONALPOLITIC

Grindeanu cere demisia oamenilor PSD din Guvern: „Să avem lucrurile cât se poate de clare”

Sorin Grindeanu a anunțat că toți secretarii de stat și prefecții numiți de Partidul Social Democrat (PSD) în Guvernul condus de Ilie Bolojan ar trebui să își dea demisia până în momentul în care PSD și AUR vor depune moțiunea de cenzură împotriva Executivului. Județul Suceava are prefect PSD,fiind vorba de social democratul Traian Andronachi.

De asemenea, PSD are și 20 de subprefecți. Prin comparație, liberalii au tot 20 de subprefecți, UDMR are 10, iar USR 8, fiind și unele posturi vacante.
În prezent, PNL are 12 prefecți, USR are 4, iar UDMR tot 4.
Social-democraților le-au revenit și 22 de posturi de prefecți în țară.

„Cer secretarilor de stat ai PSD și prefecților PSD să își prezinte demisiile în următoarea perioadă, astfel încât, când vom avea moțiune, să avem lucrurile cât se poate de clare”, a declarat Sorin Grindeanu, într-o declarație susținută la Parlament pe 27 aprilie.
Acesta a subliniat că „toți acei reprezentanți ai noștri să fie cu demisiile scrise” până în momentul în care PSD și AUR vor depune moțiunea de cenzură împotriva Guvernului.

Potrivit surselor, moțiunea de cenzură PSD-AUR ar trebui depusă în următoarele două zile (cel mai probabil miercuri), iar votul să aibă loc săptămâna viitoare.