Senator PSD Gheorghiță Mîndruță a declarat luni că pensiile militare nu au fost actualizate de peste 7 ani de zile și că PSD s-a opus „amendamentului Ciucă” la legea pensiilor militare pe care PNL l-a depus la proiectul de lege.
Parlamentarul social democrat a subliniat că În Senat va fi reparată o ,,nedreptate făcută militarilor,,.
,,Astăzi la Senat, reparăm o mare nedreptate făcută militarilor. După ce săptămână trecută, în Camera Deputaților, legea pensiilor militare a trecut cu 213 voturi, astăzi, în Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională vom vota pentru această lege L559/2024. După votul din Comisie, legea urmează să intre la vot în Plenul Senatului. Pensiile militare nu au fost actualizate de peste 7 ani de zile. Prin această decizie, PSD reafirmă că valorile fundamentale ale armatei – devotamentul, sacrificiul și angajamentul față de țară – trebuie recompensate. Această măsură de indexare va susține stabilitatea financiară a celor care au servit patria și reprezintă un pas important către echitatea socială, susținând că pensiile militarilor vor fi actualizate în funcție de creșterea soldei sau salariului aferent gradului ori funcției deținute, respectând criteriile stabilite în legea nr. 223/2015. Foarte important de menționat: aceste prevederi nu vor fi aplicate pensionarilor militari care exercită funcţia de membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat sau funcţii asimilate acestora, cât şi celor care au calitatea de parlamentar, pe perioada exercitării acestor funcţii. Considerăm că această lege corectează inechitățile din sistemul de pensii și oferă un sprijin meritat veteranilor și rezerviștilor din domeniul apărării și siguranței naționale, onorându-le contribuția și sacrificiul. PSD va continua să militeze pentru drepturile și recunoașterea tuturor celor care, prin serviciul lor, asigură sau au asigurat stabilitatea și protecția României. În același timp, doresc să amintesc că PSD s-a opus „amendamentului Ciucă” la legea pensiilor militare pe care PNL l-a depus la proiectul de lege. PSD a votat împotriva unei creșteri a pensiei parlamentare pentru Nicolae Ciucă, considerând că, în contextul unei pensii medii de aproximativ 2.700 de lei, ar fi lipsit de etică să se folosească de funcție pentru a majora semnificativ o pensie deja de 18.000 de lei cu încă 4.000 de lei. Deși PSD a susținut actualizarea pensiilor militare, partidul condamnă încercarea nereușită a PNL de a introduce o reglementare care ar fi permis ca Nicolae Ciucă, pensionar militar și președinte al Senatului, să beneficieze de o majorare substanțială la pensia sa, pe lângă indemnizația de peste 15.000 de lei primită în prezent, a transmis Gheorghiță Mîndruță.