Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge și în acest an la Suceava, a arătat joi, după ședința lunară a Consiliului Județean, președintele administrației județene, Gheorghe Șoldan.
Acesta a declarat, într-o discuție purtată la finalul reuniunii din 26 martie, că au fost deja făcute demersurile necesare pentru aducerea Luminii Sfinte și în acest an, păstrând astfel o tradiție importantă pentru credincioșii din județ în preajma sărbătorii Învierii Domnului.
Șeful CJ Suceava a evitat să ofere detalii suplimentare legate de organizare, însă a subliniat că Lumina Sfântă va fi adusă pe cale aeriană, în seara zilei de sâmbătă care precede Paștele.
Confirmarea vine în contextul în care Ambasada Israelului în România a anunțat, marți, că autoritățile israeliene au început pregătirile logistice pentru aducerea Luminii Sfinte de la Ierusalim, în pofida contextului complicat de securitate din regiune.
Într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, instituția a transmis că „statul Israel face toate demersurile necesare pentru a facilita aducerea Luminii Sfinte de la Ierusalim în România cu ocazia sărbătorii de Paște”.

